James A. Kapaló: Rezistență simbolică și „liminalitate”: discursul și practica inochentistă

Vineri 20 iunie, la Cocoşul Roşu, a avut loc la prezentarea şi o discuţie moderată de Dr. James A. Kapaló despre mişcarea inochentistă din teritoriul actualei R. Moldova, în sec. 20 şi în prezent.

James A. Kapaló este profesor şi cercetător la Departamentul de Studii ale Religiilor, University College Cork, Irlanda.

Acest eveniment este realizat în baza unui parteneriat între Platzforma.md, Forumul de Studii Interdisciplinare PLURAL şi "Cocoşul Roşu".

Iată un rezumat al prezentării:


Rezistență simbolică și „liminalitate”: discursul și practica inochentistă

În această lucrare explorez chestiunea rezistenței simbolice și a liminalităţii pe exemplul mișcării inochentiste din secolul 20 în România și pe teritoriul Republicii Moldova actuale. Mișcarea inochentistă a apărut în primele decenii ale secolului al XX-lea, în gubernia rusă Podolia și în provincia Basarabia, respectiv pe teritoriul Republicii Moldova contemporane și în Ucraina. Mişcare în mod pronunţat apocaliptică și carismatică, inochentismul a fost inspirat de către călugărul Ioan Levizor şi a fost repede prezentat ca o manifestare eretică, din punct de vedere religios și subversivă, din punct de vedere politic. Astfel, inochentismul a fost văzut ca o provocare pentru autoritatea Bisericii Ortodoxe Ruse și pentru regimul țarist. Ulterior, devenind o minoritate religioasă ilegală și persecutată atît în România Mare cît și în Uniunea Sovietică, inochentismul s-a manifestat ca a o mişcare secretă. Cu toate acestea, inochentismul s-a dovedit a fi o prezență tenace în peisajul religios regional, reapărînd treptat în spaţiul public în perioada post-sovietică. Astăzi, mai multe grupuri inochentiste activează în marginea ortodoxiei dominante, criticînd Biserica de pe poziția lor liminală.
Inochentismul este o manifestare mai mult sau mai puțin unică în Republica Moldova și, probabil, şi în România, fiind o mișcare religioasă autohtonă de durată. În acest sens, inochentismul întreţine legături directe cu cu contextul social, politic și religios local. Voi încerca să rezum unele aspecte importante ale discursului și practicii mişcării inochentiste și voi sugera moduri în care studiul micro-istoric și cel antropologic al inochentismului ne pot conduce la o înţelegere mai informată cu privire la apariția capacităţii individuale, a unor noi manifestări de subiectivitate și de pluralism în societatea moldovenească.

Symbolic resistance and ‘liminality’: Inochentist discourse and practice
James A. Kapaló, Study of Religions Department, University College Cork, Ireland

In this paper I explore questions of symbolic resistance and liminality in relation to the Inochentite movement in 20th century Romania and Moldova. The Inochentite movement emerged in the first decades of the twentieth century in the Russian Governorate of Podolia and in the Province of Bessarabia, on the territory of contemporary Moldova and Ukraine. The intensely apocalyptic and charismatic movement, which was inspired by the monk Ioan Levizor, was soon portrayed as both religiously heretical and politically subversive and as such was seen as a challenge to the authority of both the Russian Orthodox Church and the Tsarist regime. As an illegal and persecuted religious minority in both Greater Romania and the Soviet Union the movement went underground. However, Inochentism has proved a tenacious presence on the religious landscape, gradually re-emerging into the public domain in the post-Soviet era. Today, various Inochentite groups operate on the margins of mainstream Orthodoxy critiquing the Church from their liminal position.
Inochentism is more or less unique in Moldova, and perhaps in Romania too, in being an enduring ‘home-grown’ religious movement. In this sense it speaks directly to the local social, political and religious context. I will attempt to summarize some important aspects of Inochentite discourse and practice and suggest ways in which micro-historical and anthropological study of Inochentism can help inform our understanding of the emergence of individual agency, new subject positions and pluralism in Moldovan society.

James A. Kapaló

Aici puteţi asculta prezentarea şi discuţia:
Record music and voice >>

Valentin Lozovanu: “Asistență externă (AOD) și dezvoltare. În ce măsură AOD a contribuit la dezvoltarea Moldovei?”

Vineri, 4 aprilie, ora 17:00 a avut loc o nouă întîlnire a Atelierului “Plural” într-un nou local, o nouă ambianţă, cu o prezentare de Valentin Lozovanu, cu titlul: “Asistență externă (AOD) și dezvoltare. În ce măsură AOD a contribuit la dezvoltarea Moldovei?”

Locul: Art-Studio "Cocoşul Roşu", str. Şciusev, 79

Rezumatul prezentării:
Moldova e cea mai săracă țară din Europa în ciuda faptului că de la independența sa a beneficiat de asistență oficială pentru dezvoltare (în continuare AOD), volumul căreia a fost în creștere. Deși a avut a avut cel mai mare PIB per capita în timpul URSS, cea mai mare rată de investiții din PIB (55,8%) și un indice al dezvoltării umane destul de ridicat (0,7), după independența sa a ajuns să aibă cel mai mic PIB per capita în Europa, o rată de investiții per capita ca procentaj din PIB înjumătățit (de 23,65%) și un indice al dezvoltării umane mai scăzut (0,64). Decalajul persistent dintre scopurile declarate și rezultate după două decade de dezvoltare trezește opinii divergente despre efectele AOD asupra dezvoltării Republicii Moldova.
Tema prezentării se referă la măsura în care AOD a sprijinit dezvoltarea Republicii Moldova. Prezentarea se bazează pe o cercetare efectuată pentru lucrarea de diplomă (master) cu subiectul “Ajutorul extern și dezvoltarea: Succes sau eșec în promovarea dezvoltării Moldovei”. Măsurile de promovare ale dezvoltării sunt evaluate în raport cu alinierea AOD la prioritățile din strategiile de dezvoltare ale țării (SCERS, SND, SND Moldova 2020, Programul de activitate al Guvernului (ultimul) care au fost/sunt implementate în perioada 2004-2012. AOD este evaluată atît în raport cu criteriile de eficiență (dimensiunea economică) ale AOD (conform criteriilor stabilite de OCDE) cît și cele politice (dimensiunea politică - interesul actorilor implicați în dezvoltarea pentru cooperare).

Formatul şedinţei: prezentare urmată de o discuție în grup (întrebări/răspunsuri).

Lecturi recomandate:
Bermeo, Blodgett Sarah 2010, “Development and Strategy: Aid Allocation in an Interdependent World”, Duke University
Morgenthau, Hans 1962, “A Political Theory of Foreign Aid”, The American Political Science Review, Vol. 56, (2), pp. 301-309
http://mpra.ub.uni-muenchen.de/13171/
Pieterse, Nederveen 2010, Development Theory, second edition, SAGE Publications Ltd. pp. 1-11

Lecturi facultative:
Tarp, Finn 2009, “Aid effectiveness” UNU-WIDER
Tarp, Finn 2006, “Aid and Development”, Swedish economic policy review vol. 13, pp. 9-61

Lecturi suplimentare:
Radelet, Steven 2006, “A Primer on Foreign Aid”, Working Paper Number 92
Nye Joseph Jr. 2011, The Future of Power, Public Affairs Inc.
Lancaster Carol 2007, Foreign Aid Diplomacy, Development, Domestic Politics, University of Chicago Press, Chicago and London
De Mesquita, Bruce Bueno and Smith, Alastair 2007, “Foreign Aid and Policy Concessions”,
Journal of Conflict Resolution, vol. 51(2), pp. 251-284
Berthélemy, Jean-Claude 2006, “Aid allocation: Comparing donors’ behaviours”, Swedish
Economic Policy Review (13) pp. 75-109
Sandu Maia 2009, “Asistența externă, in: Priorități de Guvernare 2009”, ADEPT report, pp. 311-
328, Chisinau http://www.e-democracy.md/files/prioritati-guvernare-2009.pdf
Gaibu Corina, Litra Leonid, Lozovanu Valentin, Gîrbu Viorel 2011, “Evaluation of Moldova`s Absorption Capacity of External Assistance”, IDIS “Viitorul”, Chisinau http://www.viitorul.org/lib.php?l=en&idc=294


Moderator: Petru Negură -
Forumul de studii interdisciplinare "PLURAL" (în parteneriat cu Studio "Cocoşul Roşu").

Concluziile prezentării:

i)          Moldova ca o țară cu un venit mediu per capita a primit mai puțină asistență externă decît țările cu un nivel mediu superior al venitului per capita. Acest aspect, indică că pentru țările donatoare nivelul sărăciei (necesitățile țării recipient) nu este un factor decisiv care să influiențeze alocările de AOD.  Astfel, fluxul asistenței externe nu pare orientat să acopere necesitățile țărilor cu nevoile cele mai urgente.

ii)         În toată perioada cercetării (2004-2012) marea parte a țintelor de eficiență al AOD care nu au fost atinse țin de competența donatorilor. În particular, acestea se referă la utilizarea modestă a sistemelor naționale financiare și procurări, la care au recurs doar cîțiva donatori majori (UE, BM dar nu pentru totalitatea AOD oferit de ei), dar nu și de ceilalți. Eficiența asistenței externe, în ciuda eforturilor de creștere a ei, rămîne modestă în special în domeniile ce țin de cadrul institutional, centralizare excesivă a administrării ajutorului, fragmentarea lucrului donatorilor, misiuni și lucru analitic al donatorilor slab coordonat, ne-legarea asistenței de bunurile și serviciile donatorilor, măsura în care aceștia își aliniază procedurile la sistemele naționale, M&E slabă, responsabilizare reciprocă, predictibilitate și transparena ajutorului extern. Guvernul a îmbunătățit sistemele naționale (financiare și procurări, calitatea strategiilor de dezvoltare ale sale iar media CPIA a crescut). Totuși, per ansamblu, aceasta n-a dus la o creștere semnificativă al utilizării de către donatori a sistemelor naționale. Acest rezultat indică că asistența externă e orientate spre satisfacerea în primul rind al intereselor donatorilor și doar după asta al meritelor Moldovei.

iii)        La general, majoritatea ajutorului extern poate fi considerat ca aliniat la prioritățile de dezvoltare a țării. Totuși, măsura corelării acestuia cu politicile este selectivă în dependență de scopurile urmărite de donator și măsura în care poate exercita influiență asupra Moldovei (mai exact, elaborarea politicilor). Strategiile de dezvoltare naționale au fost consultate cu comunitatea donatorilor (fapt care le oferă posibilitatea, în special donatorilor majori – multilaterali (FMI, BM sau UE) să influiențeze elaborarea iar mai tîrziu implementarea acestor strategii prin măsura de condiționare. Probleme sunt observate la capitolul aglomerarea donatorilor în anumite sectoare lăsînd sectoare “orfane”, persistența unui nivel înalt de fragmentare al proiectelor (în special asistența tehnică), existența unităților paralele de implementare.  Aceasta duce la concluzia că pentru majoritatea țărilor dezvoltate asistența externă reprezintă un instrument pentru a-și realiza interesele. Donatorii activi din Moldova (în special donatorii bilaterali) își concentrează eforturile în acele domenii unde gradul de interdependență este mai mare. De asemenea, specificul instrumentelor de asistență folosite a suferit schimbări reflectînd interesele ale donatorilor (predominarea asistenței tehnice sau a celei financiare, fiecare modalitate avînd un potential diferit de a produce schimbări în țara asistată).

iv)        Potențialul asistenței externe de a promova dezvoltarea Moldovei este limitat în principal de variații frecvente și diversitatea intereselor donatorilor de a urma agenda de dezvoltare a Guvernului, lucru care afectează eficiența ajutorului și într-o măsură mai mica, de propriile constrîngeri în ceea ce ține capacitățile instituționale.  Moldova trebuie să-și îmbunătățească în continuare cadrul institutional pentru administrarea asistenței externe, capacitățile de negociere, sistemele de M&E, capacitățile de absorbție, de a valorifica în cel mai eficient mod mijloacele disponibile. O strategie independentă de asistența externă trebuie elaborată în timp pentru a permite o mai bună finanțare a necesităților de dezvoltare a țării.

Discutarea rezultatelor în raport cu teoria/literatura domeniului

Rezultatele cercetării confirmă cea de a doua ipoteză de lucru[1] care spune că asistența externă reflectă mai degrabă îngrijorările/interesele donatorilor și respectiv, are un rezultat mai moderat decît se considera anterior la soluționarea principalelor constrîngeri în dezvoltarea sa.

Rezultatele descrise confirmă o interpretare realistă a ajutorului extern, în particular dezvoltarea strategică (modelul Bermeo). Cel mai bine acest model descrie comportamentul donatorilor bilaterali. E mai dificil de urmărit măsura în care organizațiile multilaterale reprezintă interesele ai unor din constituenții săi majori. Totuși, aceasta poate avea loc, în special prin intermediul adoptării diferitor condiționalități politice pe care Moldova trebuie să le implementeze pentru a obține suport direct bugetului sau asistență macrofinanciară.

---

[1] i)           Prima era că asistența externă contribuie la promovarea priorităților identificate în strategiile de dezvoltare ale țării (alocările de asistență externă sunt aliniate la necesitățile țării și promovează acele priorități de dezvoltare care au fost idintificate în cadrul strategiilor de dezvoltare naționale).

Mathieu Radoubé: "Naţionalism românesc în Basarabia şi mizele internaţionale în chestiunea atribuirii provinciei basarabene României"

Vineri 28 martie, ora 17:00, a avut loc o prezentare la tema "Naţionalism românesc în Basarabia şi mizele internaţionale în chestiunea atribuirii provinciei basarabene României" ("Nationalisme roumain en Bessarabie et les enjeux internationaux dans la question de l'attribution de la province à la Roumanie") de Mathieu Radoubé, student la Master (anul 2) în Istorie contemporană socială şi politică la universitatea Toulouse - Le Mirail, sub coordonarea prof. Jean-Paul Depretto. Prezentarea a fost în franceză (discuţia în franceză şi română).

Mathieu Radoubé

Iată un rezumat (parţial şi provizoriu) al prezentării lui Mathieu Radoubé:

La Bessarabie est passée en un an d'une province russe à roumaine. Au delà de ce

changement de tutelle, son quadruple changement de statut, de l'autonomie dans le cadre d'une

république fédérative de Russie à l'indépendance puis à l'union sous condition avant de voter l'union

inconditionnelle au royaume de Roumanie, soulève des questions. Quelle est la part réelle des

aspirations de la population bessarabienne dans ces options diplomatiques ? Les députés du Sfatul

Ţarii et les directeurs-généraux ont-ils œuvré pour le peuple ou pour les intérêts d'une classe

particulière ? Et surtout, quel poids eurent les autorités roumaines présentes sur le territoire dans les

prises de décision du gouvernement et des élus bessarabiens ?

La première partie de ce travail de recherche a permis de discerner à partir de sources souvent

partiales, ce qui révélait du fantasme créé pour les besoins d'un plaidoyer des faits avérés.

Les aspirations à l'autonomie ne semblent pouvoir être mises en doute. L'émergence d'un

mouvement national moldave est évidente dès le printemps 1917 dans les nombreux congrès qui se

forment à la suite de la révolution de février dans la province. Du manifeste du Pari National

Moldave de mars 1917 au congrès de militaires réuni à l'automne qui décide de la création de

l'assemblée, l'accent est mis sur l'idée de roumanisation des institutions (enseignement, liturgie,

armée, administration). En décembre, cependant, lors de la proclamation de l'autonomie, un cadre

est fixé à ce terme puisque l'avenir politique du territoire n'est envisagé que dans une union

fédérative avec la Russie. C'est pourquoi nous avons abordé l'idée de mouvement national moldave

et non roumain. La roumanisation n'est, dans un premier temps, pas d'ordre politique ; elle ne

concerne que le domaine culturel. Les allusions à cette volonté de roumanisation de la Bessarabie

disparaissent d'ailleurs progressivement des sources, même pro-roumaines à mesure que le territoire

acquiert son indépendance et ne réapparaissent qu'après le vote de l'union sous condition, sous un

aspect beaucoup plus péjoratif (imposition d'un régime).

De plus, de janvier à avril 1918, les dirigeants de la république moldave ne cessent de défendre leur

indépendance. La proclamation par le conseil du pays du caractère provisoire de l'intervention de

l'armée roumaine et le document remis par les directeurs-généraux à la délégation bessarabienne à

Brest-Litovsk en sont des preuves.

Dans ces conditions, le vote du 9 avril apparaît donc comme un paradoxe auquel nous n'avons malheureusement aucune réponse à apporter. Nous ne pouvons qu'émettre des hypothèses.

Mathieu Radoubé, Petru Negură, Lucia Sava, Mihai Fusu, Virgil Pâslariuc

Virgil Pâslariuc, Igor Caşu, Mathieu Radoubé

Alexandru Lupuşor: Modernitatea ca ethos. De la autonomia subiectului la dandism

Vineri 21 martie, ora 17:00, a avut lov o prezentare de Alexandru Lupuşor (lector de filozofie la USM) pe tema "Modernitatea ca ethos. De la autonomia subiectului la dandism", urmată de o discuţie despre modernitate, critică şi subiectivitate. Pentru discuţie, s-au citit textele de mai jos:

- Immanuel Kant, "Ce sînt Luminile?" (variante în română, franceză şi engleză);
- Michel Foucault, "Ce sînt Luminile?" (variante în franceză şi engleză).

Locul întîlnirii: Catedra de Istorie Universală, Universitatea Pedagogică de Stat din Chişinău "Ion Creangă", etajul 5, sala 508.

Iată rezumatul prezentării, de Alexandru Lupuşor:

Modernitatea ca ethos. De la autonomia subiectului la dandism

Rezumat

Prezentarea a avut ca scop să urmărească pe de o parte modul în care Imm. Kant dezvoltă și legitimează un înțeles al modernității chestionînd evenimentul Luminilor și, pe de altă parte, felul în care Michel Foucault și-a conceput propria interpretare a modernității prin raportare la cea kantiană. În acest sens două sînt textele avute în vedere de subiectul expunerii: „Was ist Aufklärung?” de Imm. Kant și „Qu’est-ce que les Lumières?” de M. Foucault. Avînd atenția centrată pe noțiunile subiect, sine, raport față de sine, creație de sine, rațiune, public, privat, autonomie, ethos, s-a încercat refacerea spațiului conceptual înăuntrul căruia s-a produs problematizarea modernității la cei doi autori amintiți.

Pașii pe care i-a urmat prezentarea ar putea fi rezumați în felul următor:

a)      Expunerea a început prin reluarea definiției kantiane a Luminilor (Aufklärung) ca fiind o ieșire (Ausgang) din starea de minorat, ceea ce a justificat interesul avut, în primă fază, pentru analiza succintă a sensul pe care îl are în vedere filosoful german vorbind de minorat;

b)      Ca urmare a acestei clarificări, prezentarea și-a continuat demersul chestionînd posibilitatatea de a ieși din această stare a minoratului și, astfel, de a realiza trecerea către starea de majorat, stare care corespunde a ceea ce Kant numește autonomie a subiectului. Este momentul în care noțiunile de sine și raport față de sine intervin în expunerea făcută. Totodată, înțelesul pe care Kant îl dă procesului de Aufklärung ca ieșire din starea de minorat este reluată, la acestă etapă. în lumina unui alt cuplu conceptual pe care ni-l propune Kant. E vorba de distincția dintre uzajul public și uzajul privat al rațiunii, prin intermediul căreia gînditorul german ne propune un mod de a concepe structura și funcționalitatea societății;

c)      În acest punct, prezentarea a pus în discuție textul lui Foucault „Qu’est-ce que les Lumières?”, în rînduile căruia, filosoful francez supune criticii proiectul kantian și, în special, înțelesul modernității pe care acesta îl asumă și dezvoltă. În esență, critica lui Foucault se sprijină pe înțelesul termenului de atitudine sau ethos de care leagă trăsăturile distinctive ale modernității. În acest sens, demersul critic foucauldian face apel la Baudelaire, care, în viziunea lui Foucault rămîne reprezentantul exemplar al modernității. Cu alte cuvinte, intenția criticii lui Foucault ni se descoperă ca fiind, în fapt, depășirea lui Kant prin intermediul unei lecturi a lui Baudelaire.

d)      În cele din urmă, această depășire ni se arată în forma unei treceri de la autonomia subiectului, justificarea căreia pare să fie miza proiectul kantian, înțeleasă în termenii uzajului liber și public al rațiunii, către estetica creației de sine pentru care Baudelaire îi rezervează numele de dandism.       

Seminar de lectură: Uzul şi abuzul conceptelor: conceptul de feudalism

(Seminar de lectură moderat de Mariana Goina, Dr. CEU, Budapesta, lector Univ. Ped. de Stat "Ion Creangă")

Rezumatul prezentării:

I begin my presentation on the Uses and Abuses of Concepts in History on Max Weber’ theory about the Ideal Type and the utility of concepts. However, the misuse of certain concepts and their overstretching may mislead the researcher. A follow with the case study on the use and abuse of a concept based on the article of Elizabeth A. R. Brown, “The Tyranny of a Construct: Feudalism and Historians of Medieval Europe” in The American Historical Review, Vol. 79, No. 4 (Oct., 1974). Brown analyses the concept of feudalism has dominated the study of the medieval past and how the term has radically influenced the way in which the history of the Middle Ages has been conceptualized and investigated during the last two centuries. She traces the creation of the term Feudalism in the Seventeenth Century and its use by leading historians despite their acknowledgement of the ambiguities of the construct and of its imprecise meaning. As an alternative, the author proposes a research focused on specific regions and time periods and on individual elements that must be observed as they developed, interacted, and changed. Thus, she claims, “those who are introduced to the study of medieval social and political life in this way will be far less likely to be misled about the conditions of existence in the Middle Ages.”
As a conclusion, I discuss Sartori’s claim that the researcher needs to use theory and concepts. However, he needs to “to master ‘theory’ and ‘method’ and become a conscious thinker, and not to be mastered by ‘method’ or ‘theory’ and thus, be an unconscious thinker. (Sartori, 1970:55).

Iată prezentarea în Power Point a Marianei Goina:

Chisinau feudalism 2013 mariana from Petru Negura

Nişte imagini de la seminar:

Şi o scurtă înregistrare video de la o parte a acestei discuţii:

Arhivele aparatului de stat şi de partid din RSSM: Instrucţiuni de utilizare: Igor Caşu, Dr. (USM/UPSM)

Pe 8 decembrie 2011, în cadrul Atelierului doctoral, Dr. Igor Cașu a vorbit despre „modul de utilizare” a arhivelor aparatului de stat și de partid (în principal al Arhivei Organizațiilor Social-Politice din Republica Moldova, fosta arhivă a Comitetului Central al PC RSSM, dar și arhiva SIS/ fostului KGB).

Potirvit lui Igor Cașu, în arhivele organelor de stat și de partid se găsesc surse documentare abundente pentru o analiză instituțională a sistemului comunist. Pornind de la dosarele depozitate în AOSPRM, se pot cerceta diverse aspecte ale vieții politice și asociative din RSSM: evoluția grupurilor etnice, nivelul de studii, apartenența de gen a membrilor și angajaților în interiorul organizației de Partid, ale diverselor subdiviziuni ale aparatului de stat și de partid, ale ministerelor etc. Arhiva conține numeroase dosare cu documentația internă a organizațiilor de stat și de partid, dar și al „organizațiilor obștești” din epocă: corespondență oficială, protocoale, procese verbale, stenograme ale ședințelor etc. Printre altele, I. Cașu i-a sfătuit pe participanții atelierului doctoral să lucreze mai degrabă cu documentule originale decît cu copiile acestora (de obicei mai disponibile), întrucît anume originalul poate conține referințe importante la anumite informații „necenzurate” din aceste ședințe închise și care au fost ulterior „filtrate” în copia documentului. I. Cașu a adus exemplul unor ciocniri care au avut loc la Tiraspol în aprilie 1967 între studenții Institutului Pedagogic (majoritatea originari din satele din împrejurimi) și orășeni (mai ales muncitori) – a se vedea un articol de I. Cașu în ziarul Adevărul despre acest caz). Aceste incidente au fost calificate de lideri de partid din epocă drept „ieșiri” „huliganice” și ”naționaliste”, calificări care au fost ulterior atenuate sau omise din copia documentului.

În acest context, Petru Negură a atras atenția participanților, pornind de la propria sa experiență de lucru în arhivele de stat de la Chișinău, Moscova și București, că documentele oficiale conservate în arhive pot fi analizate după (cel puțin) două grile de lectură: după aspectul „descriptiv” (în care documentele descriu anumite fapte) și în funcție de aspectul „interpretativ” (în care autorii documentului califică sau fac referință la interpretarea acestor fapte de către autorii înșiși sau de către anumiți actori implicați). P. Negură a chemat participanții atelierului să diferențieze aceste două nivele de lectură, ambele fiind importante pentru cercetător, în diferite feluri. Nivelul descriptiv este important pentru mărturiile pe care documentele le oferă față de faptele la care fac referință. Pe de altă parte, nivelul „interpretativ” al acestora arată atitudinea unor anumiți subiecți asupra acestor fapte. Este important, prin urmare, ca aceste documente să fie citite și analizate într-o manieră critică, cu discernămînt, fără să se subscrie aprecierilor și calificările din aceste documente.

Cum ne pot ajuta teoriile străine pentru a înțelege un obiect de cercetare local? Cazul scriitorilor moldoveni în epoca stalinistă? - Petru Negură, Dr. UPSM

Petru Negură, Dr., lector UPSM

Deseori li se reproșează cercetătorilor și doctoranzilor locali de nouă generație că teoriile occidentale pe care ei încearcă să le aplice în cercetările lor nu sînt pertinente pentru înțelegerea unui obiect de cercetare local (din Europa de est, i.e. moldovenesc, în cazul nostru). În această prezentare am vrut să arăt care ar fi avantajele, dar și riscurile, adoptării, adaptării și aplicării unei teorii elaborate de cercetători occidentali în baza unei tradiții științifice occidentale și adesea pe un obiect de cercetare occidental.

Am luat drept exemplu și suport al argumentării mele două teorii pe care le-am folosit în teza mea de doctorat (susținută la EHESS, 2007) pentru a analiza mediul literar din Moldova sovietică în epoca stalinistă:

1. teoria cîmpului social (Pierre Bourdieu)
2. teoria „instituțiilor totale” (Erving Goffman)

Ce este cîmpul social şi în speţă un anumit „sub-cîmp” social, şi anume cîmpul literar? Iată cîteva definiţii, date de P. Bourdieu cîmpului literar (definiție valabilă și pentru „cîmpul intelectual”, „cîmpul artistic” etc.):

• « Le champ littéraire (etc.) est un champ de forces agissant sur tous ceux qui y entrent, et de manière différentielle selon la position qu’ils y occupent (soit, pour prendre des points très éloignés, celle d’auteur de pièces à succès ou celle de poète d’avant-garde), en même temps qu’un champ de luttes de concurrence qui tendent à conserver ou à transformer ce champ de forces . » (P. Bourdieu, « Le champ littéraire », Actes de la recherche en sciences sociales, 1991, nr. 89, pp. 3-46)
• « (...) les champs de production culturelle occupent une position dominée, temporellement, au sein du champ du pouvoir .» (Idem)
• « (…) ils sont , à chaque moment, le lieu d’une lutte entre les deux principes de hiérarchisation, le principe hétéronome, favorable à ceux qui dominent le champ économiquement et politiquement (par ex. « l’art bourgeois »), et le principe autonome (par ex. « l’art pour l’art »). (Idem)

Dar conceptul de cîmp social (literar) nu este aplicabil, conform autorului său, doar spaţiului francez sau celui european:

• « Le degré d’autonomie du champ (et, par là, l’état des rapports de forces qui s’y instaurent) varie considérablement selon les époques et selon les traditions nationales. » (Idem)
• « La violence terroriste qui trouvent dans ces situations extraordinaires [le jdanovisme en URSS ou la « révolution culturelle » en Chine] l’occasion de s’accomplir pleinement n’est que la limite des violences ordinaires (…) et des formes douces de tyrannie qui s’exercent dans la République de Lettres » (Idem).

Pe mine această teorie m-a ajutat să gîndesc mediul literar din Moldova sovietică, şi anume Uniunea scriitorilor din Moldova, dincolo de percepţia comună (dominantă în mediul intelectual din care făceam parte în momentul elaborării tezei) ca faţă de o instituţie totalitară, care îşi exercită puterea de sus în jos, fiind ea însăşi subordonată Partidului. Teoria cîmpului social m-a făcut sensibil la variatele raporturi de forţă care au traversat această instituţie în funcţie de grupurile de apartenenţă, traiectoria socială, capitalurile sociale (literar, politic, lingvistic etc.) ale membrilor săi. Astfel, am descoperit în sînul acestei insituţii un clivaj geografic şi social între, pe de o parte, un grup de scriitori de origine basarabeană, şi altul de origine transnistreană. Primul reprezenta mai curînd polul care tindea spre o anumită autonomizare a acestui mediu literar faţă de factorul politic, în timp ce celălalalt, reprezentînd polul heteronom, tindea să păstreze supremaţia principiului politic asupra celui literar. Acest mediu literar a dobîndit totuşi la un moment dat o anumită marjă de autonomie relativă. Drept dovadă pentru această observație, către mijlocul anilor 1950, în confruntarea (politică şi simbolică) între cele două grupuri, principiul autonomizant a cîştigat asupra celui heteronom, în contextul  „dezgheţului” cultural, care nu a fost dus la bun sfîrşit decît odată cu perestroika şi independenţa R. Moldova.

Teoria „instituţiilor totale” (E. Goffman, Aziluri) mi-a fost de folos în teza mea mai puţin pentru viziunea „totalizantă” pe care ar putea să o proiecteze asupra instituţiei pe care am studiat-o (Uniunea scriitorilor din Moldova sovietică), ci pentru atenţia acestui sociolog faţă de actorii individuali ai instituţiei şi a propriului lor discurs despre aceasta.

Goffman atrage atenţia mai ales asupra următoarelor elemente de analiză:

• Instituţia este unitatea şi cadrul de analiză.
• Este studiat însă mai cu seamă punctul de vedere al membrilor instituţiei (« indigenii »)
• Luarea de distanţă faţă de « interpretarea autorizată » (« discursul psihiatric ») asupra internării şi a vieţii pacienţilor în instituţie.
• Sistemul de pedepse şi privilegii insituit de către adminsitraţia instituţiei.
• Strategiile de adaptare primară (conformare) şi secundară (extragerea beneficiilor personale) aplicate de pacienţi pentru a supravieţui moral constrîngerilor instituţiei.
• Instituţia totalitară este o imagine a societăţii în ansamblu din care face parte, ea este « à la fois un modèle réduit, une épure et une caricature de la société globale ». (Robert Castel, Présentation, Asiles)

Adaptate la obiectul meu de studiu, aceste principii de analiză a instituţiei s-au adeverit extrem de utile şi revelatorii asupra comportamentului strategic adoptat de membrii Uniunii scriitorilor din Moldova în condiţiile unei presiuni politice foarte puternice, mai ales în unele perioade (ex. jdanovismul postbelic), încercînd să-şi păstreze personalitatea şi o anumită marjă de autonomie faţă de aceste constrîngeri.

Prin urmare, modelele teoretice occidentale trebuiesc totuşi adaptate la specificitatea (socială, culturală, politică) a obiectului local pe care îl cercetăm. Aplicate fără discerămînt, aceste teorii ar putea induce anumite distorsiuni „metodologice”, cum ar fi europeocentrismul sau anacronismul. Ţinînd cont de aceste precauţii, teoriile „occidentale” ne pot ajuta să înţelegem mai bine obiectele noastre de cercetare, contribuind la verificarea şi la îmbogăţirea modelelor teoretice împrumutate.

The Birth and Development of Pragmatic Literacy in Moldavia and Wallachia (14th to 16th centuries), by Mariana Goina, Ph.D. (November, 17th, 2011)

Summary:

In this study I have tryed to trace the spread of practical literacy in Moldavia and Wallachia

from the end of the fourteenth until the end of the sixteenth century. After the Roman withdrawal

from Dacia there is no evidence for written culture on the territories of the medieval Romanian

Principalities up to the mid-fourteenth century. Indirect evidence suggests an extremely limited use

of writing prior to the establishment of the states. The use of writing was manifest mainly after the

foundation of a central political authority, both in Moldavia and in Wallachia. The surviving data

that indicate the use of documents for practical purposes are mainly restricted to records concerning

land ownership and communications of various kinds.

As land titles constitute by far the largest part of the surviving documents, I have

concentrated first and foremost on the dynamics of the growth of literacy as reflected in the

increasing number of extant land charters. I could see that the dynamics of growth in the number of

documents and their dissemination among various social strata were, especially in Wallachia,

strongly correlated with the changes in land ownership and conflict situations deriving from

traditional land inheritance patterns and the demands of new land owners. In Moldavia the number

of documents seems characterized by a rather monotonous growth, without major inflection points.

While there is a sound expectancy that fewer documents survive from earlier ages, I claim

that the increase in extant documents reflects an actual growth in writing practice that characterizes

the research period. I stress that the formulary of the early documents reflects unsettled writing

practices, while the low value attached to written land titles up to the middle of the sixteenth

century points to a scarce use of written records.

While in Moldova written land titles were granted, received and re-confirmed as a matter of

ordinary business, in Wallachia they seem to have been asked for in extraordinary cases only. These

(specific) cases are recurrent in the documents and have permitted me to identify the factors that

stimulated Wallachian nobility to use written records instead of the customary oral rituals carried

out to perform the same task:

The first increase in the number of Wallachian charters is related to the desire to

avoid defectus seminis through the practices of praefectio (turning a daughter into a

son for the purpose of the law) and fraternal adoption (turning a stranger into a

brother). An additional element here is constituted by attempts to circumvent

customary land succession.

The sixteenth-century process of accumulating land to form great estates owned by

high-ranking noblemen triggered the appeal of writing to small land owners as they

strove to preserve their landed properties against encroachment.

Thus, the analysis of land titles reflects the differences between the written cultures in the

two principalities. While Wallachia entered the scene roughly as a pre-literate society, with a strong

emphasis on customary (oral) legal practices, in Moldavia writing seems to have had a more secure

footing from the onset. The process of transition from collective to individual forms of land

ownership in both cases is one of the reasons for the multiplication of land titles. The specificities of

Wallachia’s social structure brought about major social changes (which are less reflected in

Moldavian documents), namely the formation (during the sixteenth century) of large landed estates

at the expense of small land holders, a social conflict that stimulated a demand for written records.

Prima reuniune a Atelierului doctoral: Cum se face o teză de doctorat în Occident?

Prima reuniune a Atelierului doctoral în Ştiinţe Sociale a avut loc joi 10 noiembrie, la 17.00, în sala InfoHis, UPS „Ion Creangă”. La această întîlnire au vorbit Petru Negură, inţiatorul acestui proiect, şi Lilian Negură, profesor la Universitatea din Ottawa, invitatul special al acestei reuniuni.

Petru Negură a vorbit la început despre scopul şi raţiunile creării unui astfel de Atelier (a se vedea mai jos descrierea proiectului). Apoi, P. Negură a discutat cu participanţii despre trei subiecte şi anume: 1) Perspectivele realizării unui doctorat în vest, 2) Beneficiile unui doctorat la o universitate occidentală şi 3) Exigenţele teoretice faţă de un proiect de cercetare doctoral, conform standardelor academice internaţionale.

Potrivit lui P. Negură, pentru a face un doctorat în vest, este nevoie să urmezi două demersuri complementare (pe lîngă realizarea propriu-zisă a unui proiect de cercetare) şi anume: 1) căutarea unui profesor potrivit, care ar fi de acord să coordoneze teza de doctorat a candidatului şi 2) căutarea unei burse de studii pe lîngă unul din organismele finanţatoare (fundaţii, institute, ambasade, programe etc.). P. Negură a vorbit despre eventualitatea realizării unui doctorat în co-tutelă, adică în coordonare dublă, de către doi profesori de la două universităţi (una locală, alta occidentală), posibilitate oferită de exemplu de Ecole Doctorale Francophone en Sciences Sociales de la Bucureşti (în parteneriat cu Agenţia Universitară de Francofonie). La fel, P. Negură a vorbit şi despre oportunitatea studiilor de doctorat la Central European University, în mod direct, prin depunerea individuală a candidaturii, sau prin intermediul programului Modular Doctoral Program, destinat lectorilor catedrelor partenere ale programului Academic Fellowship Program (în Moldova există trei catedre partenere ale acestui program: Catedra de Istorie universală la UPS „Ion Creangă”, catedra de Asistenţă socială, UPS „Ion Creangă” şi catedra de Drept Internaţional, la USM).

Beneficiile unui doctorat într-o universitate occidentală (dar şi a unui doctorat local, dar realizat după standarde academice internaţionale) sînt importante, potrivit aceluiaşi vorbitor, în primul rînd datorită potenţialului real al capacităţii de expertiză pe care deţinătorul unei astfel de diplome o acumulează în timpul studiilor sale doctorale, potenţial care îi măreşte semnificativ şansele de angajare în posturi de răspundere şi respectiv mai bine plătite (inclusiv în cadrul unor instituţii şi programe internaţionale), după terminarea studiilor.

Pentru realizarea unei teze de doctorat, candidatul are nevoie de motivaţii intrinseci (dorinţa de a-şi mări şansele de angajare sau ambiţia de a deveni un expert recunoscut în domeniu), dar şi, în egală măsură, de motiviaţii „intrinseci”, „idealiste” şi anume pasiunea pentru cercetare a unui anumit subiect. Această pasiune este energia care îi întreţine efortul doctorandului de a persevera în studiile sale şi de a duce la bun sfîrşit teza de doctorat. Unul din sfaturile pe care Anne-Marie Thiesse i-a dat lui Petru Negură, la momentul începerii lucrului de elaborare a tezei de doctorat (la EHESS, Paris) a fost: „Ecrivez le livre que vous voulez lire” (adică: Scrieţi cartea pe care doriţi să o citiţi). Acesta este un stimul important şi eficient în realizarea unei teze de doctorat apreciabile.

În sfîrşit, P. Negură a vorbit despre exigenţele teoretice înaintate, explicit sau implicit, unui proiect de doctorat în ştiinţe sociale în universităţile occidentale. Acestea corespund unor tendinţe academice recunoscute în cîmpul ştiinţific occidental, mai ales începînd cu a doua jumătate a secolului 20. Aceste exigenţe sînt următoarele: 1) înscrierea proiectului într-un curent de gîndire mai degrabă constructivist („faptele sociale – de exemplu bolile sau handicapurile fizice sau psihice – sînt socialmente cosntruite, prin intermediul unor instituţii şi relații de putere”), în defafoarea unor paradigme „primordialiste” sau „esenţialiste” („naţiunile au existat din vremuri arhaice şi au apărut ca o emanaţie a „fiinţei” naţionale a unui neam”). La fel, universităţile occidentale pun mare preţ pe abordările ştiinţifice „reflexive”, „critice” şi „comprehensive”, abordări care pun în discuţie unele teorii sociale recunoscute sau opiniile general admise asupra unor fapte sociale. În sfîrşit, abordările interdisciplinare sînt considerate o normă academică inconturnabilă în cercetările în ştiinţe sociale (inclusiv proiectele de doctorat). Interdisciplinaritatea rămîne însă un deziderat în academia şi universităţile moldoveneşti, în care disciplinele sociale sînt strict delimitate una de alta, din motivul mai ales a unor mize de putere din interiorul instituţiilor academice, dominate de porofesori şi cercetători de veche generaţie.

În a doua parte a reuniunii, profesorul Lilian Negură a discutat cu participanţii despre necesităţile reale ale doctoranzilor din Moldova, pe de o parte, şi despre felul în care aceste necesităţi sînt acoperite într-o universitate occidentală, cum este Universitatea Laval, unde L. Negură şi-a obţinut titlul de doctor în sociologie, sau Universitatea din Ottawa, unde dînsul lucrează în calitate de profesor şi unde a participat la crearea unui program de doctorat în asistenţă socială.

Lilian Negură a povestit despre experiența studiilor doctorale pe care le-a făcut la Universitatea Laval (Quebec) în urma cărora și-a susținut teza de doctor în 2004. În cadrul studiilor doctorale, un doctorand la o universitate canadiană (nord-americană) beneficiază în primul an de un program de cursuri și seminare obligatorii și opționale de metodologie în domeniu, iar la sfîrșitul anului de studii susține două probe scrise (lucrări). Totodată, pe parcursul studiilor sale de doctorat, doctoranzii participă la cercuri de discuții, cu un caracter neformal, în care sînt discutate proiectele lor între egali și cu profesorii. Din discuția cu participanții Atelierului doctoral a reieșit că anume aceste lucruri (un program de seminare și un cerc de discușii) le și lipsește doctoranzilor din R. Moldova.

Atelierul doctoral își propune să suplinească această lacună a sistemului de studii superioare din Moldova, creînd un program de seminare propedeutice de teorii și metodologie în științe sociale și totodată un cerc de discuții pe marginea proiectelor de cercetare ale participanților, în conformitate cu standardele academice internaționale.