Vineri 20 iunie, la Cocoşul Roşu, a avut loc la prezentarea
şi o discuţie moderată de Dr. James A. Kapaló despre mişcarea inochentistă din
teritoriul actualei R. Moldova, în sec. 20 şi în prezent.James A. Kapaló este profesor şi cercetător la Departamentul de Studii ale Religiilor, University College Cork, Irlanda.
Acest eveniment este realizat în baza unui parteneriat între Platzforma.md, Forumul de Studii Interdisciplinare PLURAL şi "Cocoşul Roşu".
Iată un rezumat al prezentării:
Rezistență simbolică și „liminalitate”: discursul și practica inochentistă
În această lucrare explorez chestiunea rezistenței simbolice și a liminalităţii pe exemplul mișcării inochentiste din secolul 20 în România și pe teritoriul Republicii Moldova actuale. Mișcarea inochentistă a apărut în primele decenii ale secolului al XX-lea, în gubernia rusă Podolia și în provincia Basarabia, respectiv pe teritoriul Republicii Moldova contemporane și în Ucraina. Mişcare în mod pronunţat apocaliptică și carismatică, inochentismul a fost inspirat de către călugărul Ioan Levizor şi a fost repede prezentat ca o manifestare eretică, din punct de vedere religios și subversivă, din punct de vedere politic. Astfel, inochentismul a fost văzut ca o provocare pentru autoritatea Bisericii Ortodoxe Ruse și pentru regimul țarist. Ulterior, devenind o minoritate religioasă ilegală și persecutată atît în România Mare cît și în Uniunea Sovietică, inochentismul s-a manifestat ca a o mişcare secretă. Cu toate acestea, inochentismul s-a dovedit a fi o prezență tenace în peisajul religios regional, reapărînd treptat în spaţiul public în perioada post-sovietică. Astăzi, mai multe grupuri inochentiste activează în marginea ortodoxiei dominante, criticînd Biserica de pe poziția lor liminală.
Inochentismul este o manifestare mai mult sau mai puțin unică în Republica Moldova și, probabil, şi în România, fiind o mișcare religioasă autohtonă de durată. În acest sens, inochentismul întreţine legături directe cu cu contextul social, politic și religios local. Voi încerca să rezum unele aspecte importante ale discursului și practicii mişcării inochentiste și voi sugera moduri în care studiul micro-istoric și cel antropologic al inochentismului ne pot conduce la o înţelegere mai informată cu privire la apariția capacităţii individuale, a unor noi manifestări de subiectivitate și de pluralism în societatea moldovenească.
Symbolic resistance and ‘liminality’: Inochentist discourse and practice
James A. Kapaló, Study of Religions Department, University College Cork, Ireland
In this paper I explore questions of symbolic resistance and liminality in relation to the Inochentite movement in 20th century Romania and Moldova. The Inochentite movement emerged in the first decades of the twentieth century in the Russian Governorate of Podolia and in the Province of Bessarabia, on the territory of contemporary Moldova and Ukraine. The intensely apocalyptic and charismatic movement, which was inspired by the monk Ioan Levizor, was soon portrayed as both religiously heretical and politically subversive and as such was seen as a challenge to the authority of both the Russian Orthodox Church and the Tsarist regime. As an illegal and persecuted religious minority in both Greater Romania and the Soviet Union the movement went underground. However, Inochentism has proved a tenacious presence on the religious landscape, gradually re-emerging into the public domain in the post-Soviet era. Today, various Inochentite groups operate on the margins of mainstream Orthodoxy critiquing the Church from their liminal position.
Inochentism is more or less unique in Moldova, and perhaps in Romania too, in being an enduring ‘home-grown’ religious movement. In this sense it speaks directly to the local social, political and religious context. I will attempt to summarize some important aspects of Inochentite discourse and practice and suggest ways in which micro-historical and anthropological study of Inochentism can help inform our understanding of the emergence of individual agency, new subject positions and pluralism in Moldovan society.
Rezistență simbolică și „liminalitate”: discursul și practica inochentistă
În această lucrare explorez chestiunea rezistenței simbolice și a liminalităţii pe exemplul mișcării inochentiste din secolul 20 în România și pe teritoriul Republicii Moldova actuale. Mișcarea inochentistă a apărut în primele decenii ale secolului al XX-lea, în gubernia rusă Podolia și în provincia Basarabia, respectiv pe teritoriul Republicii Moldova contemporane și în Ucraina. Mişcare în mod pronunţat apocaliptică și carismatică, inochentismul a fost inspirat de către călugărul Ioan Levizor şi a fost repede prezentat ca o manifestare eretică, din punct de vedere religios și subversivă, din punct de vedere politic. Astfel, inochentismul a fost văzut ca o provocare pentru autoritatea Bisericii Ortodoxe Ruse și pentru regimul țarist. Ulterior, devenind o minoritate religioasă ilegală și persecutată atît în România Mare cît și în Uniunea Sovietică, inochentismul s-a manifestat ca a o mişcare secretă. Cu toate acestea, inochentismul s-a dovedit a fi o prezență tenace în peisajul religios regional, reapărînd treptat în spaţiul public în perioada post-sovietică. Astăzi, mai multe grupuri inochentiste activează în marginea ortodoxiei dominante, criticînd Biserica de pe poziția lor liminală.
Inochentismul este o manifestare mai mult sau mai puțin unică în Republica Moldova și, probabil, şi în România, fiind o mișcare religioasă autohtonă de durată. În acest sens, inochentismul întreţine legături directe cu cu contextul social, politic și religios local. Voi încerca să rezum unele aspecte importante ale discursului și practicii mişcării inochentiste și voi sugera moduri în care studiul micro-istoric și cel antropologic al inochentismului ne pot conduce la o înţelegere mai informată cu privire la apariția capacităţii individuale, a unor noi manifestări de subiectivitate și de pluralism în societatea moldovenească.
Symbolic resistance and ‘liminality’: Inochentist discourse and practice
James A. Kapaló, Study of Religions Department, University College Cork, Ireland
In this paper I explore questions of symbolic resistance and liminality in relation to the Inochentite movement in 20th century Romania and Moldova. The Inochentite movement emerged in the first decades of the twentieth century in the Russian Governorate of Podolia and in the Province of Bessarabia, on the territory of contemporary Moldova and Ukraine. The intensely apocalyptic and charismatic movement, which was inspired by the monk Ioan Levizor, was soon portrayed as both religiously heretical and politically subversive and as such was seen as a challenge to the authority of both the Russian Orthodox Church and the Tsarist regime. As an illegal and persecuted religious minority in both Greater Romania and the Soviet Union the movement went underground. However, Inochentism has proved a tenacious presence on the religious landscape, gradually re-emerging into the public domain in the post-Soviet era. Today, various Inochentite groups operate on the margins of mainstream Orthodoxy critiquing the Church from their liminal position.
Inochentism is more or less unique in Moldova, and perhaps in Romania too, in being an enduring ‘home-grown’ religious movement. In this sense it speaks directly to the local social, political and religious context. I will attempt to summarize some important aspects of Inochentite discourse and practice and suggest ways in which micro-historical and anthropological study of Inochentism can help inform our understanding of the emergence of individual agency, new subject positions and pluralism in Moldovan society.
 |
James A. Kapaló   |
Record music and voice >>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu