Les nouveaux paradigmes dans l'historiographie russe et occidentale après 1990: Jutta Scherrer, Dr. (EHESS, Paris)

Noile paradigme în istoriografia rusă şi occidentală după 1990

Jutta Scherrer, Dr. (EHESS, Paris)

(Rezumatul comunicării)

Doamna Jutta Scherrer, cercetătoare şi profesoară la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales (Paris), a ţinut în cadrul Atelierului doctoral „PLURAL” o conferinţă despre schimbarea paradigmelor istoriografice în Rusia şi Occident după 1991. În opinia cercetătoarei, emanciparea discursului istoriografic la sfîrşitul anilor 1980 (mai exact începînd cu 1988) în Rusia a fost iniţiată nu de istorici profesionişti, ci de „istorici publicişti” (istoricheskaia publitsistika). Discursul istoric a fost folosit prin urmare de intelectualii ruşi pentru o demistificare a „miturilor” istorice răspîndite de propaganda sovietică de-a lungul epocii comuniste. Odată cu guvernarea Elţin, este elaborată o nouă „politică istorică” în vederea elaborării unui discurs istoric favorabil noii poziţii ideologice a puterii. Această „politică a memoriei” a fost continuată sub guvernarea Putin şi Medvedev, fiind manifestată printr-o tendinţă de control sporit din partea instituţiilor puterii asupra publicaţiilor istorice, a manualelor de istorie, a învăţămîntului istoric (a se vedea de ex. Decretul lui Medvedev din 2004 privind crearea comisiei contra „falsificării istoriei”). Cu toate acestea, pedagogii şi cercetătorii din domeniu i-au opus acestei tendinţe de control din partea statului o rezistenţă deloc neglijabilă. Stimulată de deschiderea arhivelor, istoriografia rusă (dar totodată şi sovietologia occidentală) a urmat cîteva tendinţe, după cum urmează: o revizuire a şcolii sovietologice „revizioniste” (care se pronunţa pentru o istorie „de jos” a URSS), o revenire la  modelul de „istorie totală” (şi la modelul „totalitar”), valorizarea abordărilor care iau în consideraţie manifestările subiective şi experienţa cotidiană a persoanelor în timpul regimului sovietic. Deschiderea progresivă a istoriografiei spre alte ştiinţe sociale (sociologie, antropologie, filozofie etc.) a diversificat abordările istorice în spaţiul ex-sovietic. În acelaşi timp,  lucrările  publicate în fostele „provincii” sovietice după 1991 s-au bucurat de o cerere sporită atît în celelalte foste republici, cît şi în centrele academice din Rusia.

În aprecierea cercetătoarei, felul în care se face istorie în Occident (şi în particular istoriografia  spaţiului ex-sovietic) după 1990 a fost puternic influenţat de evoluţia gîndirii istorice în Europa de Est. În acest context, doamna Scherrer a subliniat necesitatea sincronizării şi colaborării reciproce dintre istoricii din estul şi vestul Europei.