Pe 7 februarie, la ora 17.00 a avut loc un seminar de lectură pe tema “Importanţa tehnologiilor în societatea sovietică”, moderat de Alexandru Leşanu. Texte pentru lectură: Andrew Jenks, "A Metro on the Mount: The Underground as a Church of Soviet Civilization" in Technology and Culture, 41.4 (2000) 697-724; Kristin Roth-Ey, "Finding a Home for Television in the USSR, 1950-1970", in Slavic Review, Vol. 66, No. 2 (Summer, 2007), pp. 278-306; Opţional: Владимир Дудинцев, "Белые Одежды"(cartea poate fi accesată aici: http://flibusta.net/a/2747). Seminarul a fost găzduit de Catedra de Istorie Universală, UPSM.
Iată rezumatele unor comentarii făcute la acest subiect:
Andrew Jenks prezintă metroul ca pe un instrument de inginerie socială prin care puterea sovietică intenţiona să formeze omul sovietic. Mai mult ca atât, prin participarea sa la construcţia metroului moscovit, cetăţeanul sovietic nu construia numai tuneluri, dar participa şi la formarea sa ca "homo sovieticus." În opinia lui Jenks, metroul moscovit, ca şi tehnologiile sovietice în general, se deosebeau de tehnologiile capitaliste prin faptul că sovieticii nu apelau la economia de piaţă ca să facă tehnologiile mai eficiente. Dimpotrivă aspectul eficienţei şi rentabilităţii era de multe ori sacrificat pentru importanţa ideologică a acestei construcţii. În acest sens, metroul moscovit trebuia să fie nu numai eficient, dar şi util pentru educarea cetăţeanului sovietic. Aceeaşi funcţie educativă era prevăzută pentru televiziune. Doar că, după cum arată şi Kristin Roth-Ey, autorităţile sovietice aveau anumite frustrări în legătură cu utilizarea televiziunii. Anume din aceasta cauză începuturile televiziunii în URSS ţin mai mult de unele iniţiative locale decît de iniţiativa Moscovei. Din punctul de vedere al regimului sovietic, televiziunea avea un statut inferior altor forme de propagare a mesajului oficial, cum ar fi: lecţiile publice, cinematografele, teatrele sau radioul. Or, aceste forme erau mult mai apreciate de oficialii sovietici pentru că permiteau participarea colectivă a cetăţenilor sovietici precum şi o oarecare monitorizare a modului în care se recepta mesajul oficial. Pe de altă parte, televiziunea prezenta unele dificultăţi pentru că autorităţile sovietice nu puteau să cunoască modul în care populaţia reacţiona la unele programe de televiziune în condiţiile vizionării televizorului în propriile apartamente.
(Alex Leşanu)
Iată o scurtă imagine video a acestei întîlniri.
Cele două texte (primul, al lui Andrew Jenks, despre construcţia metroului moscovit la începutul anilor 1930, al doilea, de Kristin Roth-Ey, despre televiziunea sovietică în anii 1950-1970) analizează caracterul binar şi echivoc al modernizării sovietice.
Din motivul raportului emulatoriu cu modernitatea occidentală, proiectul sovietic de modernizare (industrializare, tehnologizare) a avut, pe de o parte, un caracter utilitar, îndreptat să construiască un sistem şi o infrastuctură moderne în slujba cetăţenilor şi, pe de altă parte, un caracter simbolic, menită să edifice o comunitate, prin punerea în scenă a unei naraţiuni mitice, teleologice, cu funcţie pedagogică, despre construcţia comunismului, a statului muncitorilor şi a omului sovietic. Ultima dimensiune, mitico-simbolică, este totodată strict legată de puterea şi controlul pe care statul sovietic (ca entitate modernă) avea ambiţia de a le exercita asupra cetăţenilor sovietici, determinîndu-i să interiorizeze normele şi valorile acestui stat, într-o epocă în care societatea sovietică, traversată de crize profunde, era percepută ca fiind dificil controlabilă.
Construcţia metroului moscovit (ca şi alte şantiere de proporţii din acea vreme, cum era Palatul Sovietelor) urmărea să reproducă în registru simbolic (şi alegoric), la scară redusă, societatea sovietică în general. Metroul devenea astfel, în ochii arhitecţilor săi ideologici, un loc în care poporul sovietic întruchipa mersul organizat şi canalizat spre comunism, sub autoritatea partidului şi a organelor de control instaurate şi legitimate de acesta şi, în acelaşi timp, prin exerciţiul unei supravegheri reciproce. În acest sens, posturile miliţiei la intrarea metroului, în mijlocul escalatoarelor şi la capătul lor aveau funcţia unor observatoare de tip panopticon. În acelaşi timp, această autoritate interiorizată urma să dea naştere unui control social reciproc (synopticon). Mersul spre comunism era punctat de etape teleologice – staţiile Revoluţiei, Lenin, Dinamo etc. – şi patronat de panteonul de eroi sacri şi de arhetipurile „profane” ale omului sovietic.
În cazul apariţiei televiziunii, în 1955, relaţia dintre latura pur modernistă şi cea simbolico-ideologică se afla într-o relaţie complicată de ambiguitatea acestui medium de masă în percepţia elitelor politice sovietice din epocă. Faţă de mijloacele de comunicare de masă existente la acea dată – presa scrisă, radioul, cinematografia etc. – televiziunea era suspectată de a încuraja un consum şi un comportament individualizat, domestic. Alături de celelalte mijoace de comunicare, televiziunea avea menirea de a construi o „comunitate imaginată” pe tot cuprinsul Uniunii Sovietice, prin transmiterea ubicuă a unui mesaj centralizat. Pe de altă parte, administratorii politici ai televiziunii trebuiau să rezolve anumite dileme legate de diversitatea socială şi culturală a publicului ţintă, de multiplicitatea receptării de către acesta şi de compromisul inevitabil între misiunea educativă şi sarcina strategică şi inevitabilă de divertisment pe calea acestui nou şi extrem de puternic mijloc de comunicare.
(Petru Negură)
Articolele discutate investighează relația dintre tehnologie și sistemul politic în Uniunea Sovietică. Ele sugerează că, deși dezvoltarea tehnologiilor a reprezentat un aspect important al sistemului sovietic, aceasta a fost făcută de cele mai multe ori prin intervenție „de sus”. Logica politică a condiționat adoptarea și implementarea tehnologiilor – această logică a acordat prioritate eficienței politice și propagandistice mai degrabă decît rentabilităţii economice.
Totodată aceste articole chestionează și limitele condiționării sociale a tehnologiei. În investigația sa despre construcția metroului din Moskova, Jenks arată că acesta s-a integrat relativ bine și rapid în contextul sovietic deoarece în Uniunea Sovietică existau deja toate precondițiile pentru funcționarea eficientă a unui sistem de metrou – distanțe considerabile, aglomerație urbană, surplus de populație ce trebuia să ajungă la locul de muncă.
Prin contrast, așa cum arată articolul lui Kristin Roth-Ey, televiziunea, deși introdusă foarte devreme în Uniunea Sovietică, s-a găsit într-o stare de relativă sub-dezvoltare pînă spre sfîrșitul anilor ’60. Această situație poate fi explicată prin faptul că sistemul politic a putut găsi un uz satisfăcător tehnologiei și a putut developa potențialul propagandistic și de educație al acesteia abia cînd contextul – Războiul Rece, sfîrșitul comunismului auster – a cerut-o.
(Vitalie Sprînceană)
Din motivul raportului emulatoriu cu modernitatea occidentală, proiectul sovietic de modernizare (industrializare, tehnologizare) a avut, pe de o parte, un caracter utilitar, îndreptat să construiască un sistem şi o infrastuctură moderne în slujba cetăţenilor şi, pe de altă parte, un caracter simbolic, menită să edifice o comunitate, prin punerea în scenă a unei naraţiuni mitice, teleologice, cu funcţie pedagogică, despre construcţia comunismului, a statului muncitorilor şi a omului sovietic. Ultima dimensiune, mitico-simbolică, este totodată strict legată de puterea şi controlul pe care statul sovietic (ca entitate modernă) avea ambiţia de a le exercita asupra cetăţenilor sovietici, determinîndu-i să interiorizeze normele şi valorile acestui stat, într-o epocă în care societatea sovietică, traversată de crize profunde, era percepută ca fiind dificil controlabilă.
Construcţia metroului moscovit (ca şi alte şantiere de proporţii din acea vreme, cum era Palatul Sovietelor) urmărea să reproducă în registru simbolic (şi alegoric), la scară redusă, societatea sovietică în general. Metroul devenea astfel, în ochii arhitecţilor săi ideologici, un loc în care poporul sovietic întruchipa mersul organizat şi canalizat spre comunism, sub autoritatea partidului şi a organelor de control instaurate şi legitimate de acesta şi, în acelaşi timp, prin exerciţiul unei supravegheri reciproce. În acest sens, posturile miliţiei la intrarea metroului, în mijlocul escalatoarelor şi la capătul lor aveau funcţia unor observatoare de tip panopticon. În acelaşi timp, această autoritate interiorizată urma să dea naştere unui control social reciproc (synopticon). Mersul spre comunism era punctat de etape teleologice – staţiile Revoluţiei, Lenin, Dinamo etc. – şi patronat de panteonul de eroi sacri şi de arhetipurile „profane” ale omului sovietic.
În cazul apariţiei televiziunii, în 1955, relaţia dintre latura pur modernistă şi cea simbolico-ideologică se afla într-o relaţie complicată de ambiguitatea acestui medium de masă în percepţia elitelor politice sovietice din epocă. Faţă de mijloacele de comunicare de masă existente la acea dată – presa scrisă, radioul, cinematografia etc. – televiziunea era suspectată de a încuraja un consum şi un comportament individualizat, domestic. Alături de celelalte mijoace de comunicare, televiziunea avea menirea de a construi o „comunitate imaginată” pe tot cuprinsul Uniunii Sovietice, prin transmiterea ubicuă a unui mesaj centralizat. Pe de altă parte, administratorii politici ai televiziunii trebuiau să rezolve anumite dileme legate de diversitatea socială şi culturală a publicului ţintă, de multiplicitatea receptării de către acesta şi de compromisul inevitabil între misiunea educativă şi sarcina strategică şi inevitabilă de divertisment pe calea acestui nou şi extrem de puternic mijloc de comunicare.
(Petru Negură)
Articolele discutate investighează relația dintre tehnologie și sistemul politic în Uniunea Sovietică. Ele sugerează că, deși dezvoltarea tehnologiilor a reprezentat un aspect important al sistemului sovietic, aceasta a fost făcută de cele mai multe ori prin intervenție „de sus”. Logica politică a condiționat adoptarea și implementarea tehnologiilor – această logică a acordat prioritate eficienței politice și propagandistice mai degrabă decît rentabilităţii economice.
Totodată aceste articole chestionează și limitele condiționării sociale a tehnologiei. În investigația sa despre construcția metroului din Moskova, Jenks arată că acesta s-a integrat relativ bine și rapid în contextul sovietic deoarece în Uniunea Sovietică existau deja toate precondițiile pentru funcționarea eficientă a unui sistem de metrou – distanțe considerabile, aglomerație urbană, surplus de populație ce trebuia să ajungă la locul de muncă.
Prin contrast, așa cum arată articolul lui Kristin Roth-Ey, televiziunea, deși introdusă foarte devreme în Uniunea Sovietică, s-a găsit într-o stare de relativă sub-dezvoltare pînă spre sfîrșitul anilor ’60. Această situație poate fi explicată prin faptul că sistemul politic a putut găsi un uz satisfăcător tehnologiei și a putut developa potențialul propagandistic și de educație al acesteia abia cînd contextul – Războiul Rece, sfîrșitul comunismului auster – a cerut-o.
(Vitalie Sprînceană)
Iată un film documentar care vorbeşte despre construcţia metroului moscovit, completare la articolul lui A. Jenks. Vizionare plăcută şi utilă!
Aici puteţi asculta întreaga discuţie de la această şedinţă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu