Atelierul Doctoral în Științe Sociale „PLURAL”: Aurelia Felea: "Percepţii ale majorităţii privind minoritatea confesională în Republica Moldova. Cazul comunităţii islamice"

Pe 14 februarie 2014, Atelierul Doctoral PLURAL a avut-o invitată pe Dr. Aurelia Felea, cu o prezentare despre "Percepţia populaţiei majoritare faţă de minorităţile confesionale. Cazul comunităţii islamice din R. Moldova".

Vă oferim mai jos textul scurtat al prezentării Aureliei Felea:

Percepţii ale majorităţii privind minoritatea confesională în Republica Moldova. Cazul comunităţii islamice

După marea invazie tătară din anii 1241-1242, arealul situat între râurile Prut, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră a fost controlat timp de mai mult de un secol de Hoarda de Aur. Această stăpânire a coincis cu perioada în care avea loc islamizarea statului tătaro-mongol. Cercetările arheologice au identificat în centrul Republicii Moldova actuale, la Orheiul Vechi, Brăviceni, Trebujeni şi Costeşti, urme ale unor edificii destinate cultului islamic, ruine de localuri hoteliere, băi publice specifice acestui cult. După retragerea stăpânirii tătaro-mongole, pe locul construcţiilor musulmane au fost înălţate edificii ale unor autorităţi creştine.

Ulterior, factorul islamic s-a impus în istoria Moldovei mai ales prin intermediul Imperiului otoman. Poarta a anexat, în secolele XV-XVIII, însemnate teritorii situate în partea sudică şi nord-estică a Ţării Moldovei (cetăţile Chilia, Cetatea Albă, Tighina (numită de turci Bender), Hotin şi regiunile din jurul lor), unde au fost instalate structuri militar-administrative şi religioase otomane. Aici au sosit, în diferite perioade, populaţii islamice turco-tătare. De altfel, memoria istorică a păstrat nu doar episoade ale confruntărilor româno-turce, dar şi multiple împrumuturi culturale, în viaţa cotidiană – feluri de mâncare, dulciuri, pepenele verde, cafeaua, flori precum laleaua, zambila, garoafa, liliacul au pătruns la români datorită turcilor.

În urma înaintării continue spre sud a Imperiului ţarist, în ultimul sfert al secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, grupuri de populaţie turco-tătară din arealul pontic septentrional s-au refugiat pe pământuri situate la sud de Dunăre. Alte grupuri de turci şi tătari au fost strămutate de administraţia ţaristă în Rusia (numărul celor strămutaţi a fost estimat, cu referire la anul 1806, la 80 de mii). Exodul a avut pentru aceşti oameni consecinţe dramatice: ei au rămas practic fără averi, mulţi au murit pe drum din pricina bolilor şi a lipsurilor. Situaţia lor disperată a fost descrisă minuţios de militari ruşi implicaţi în acele evenimente.

În anii 30 ai secolului trecut, pe teritoriul Basarabiei împărtăşeau credinţa islamică peste o sută de persoane (148).

Actualmente, potrivit datelor recensământului populaţiei efectuat în Rep. Moldova în perioada 5-12 octombrie 2004, ţara are 3.383.332 de locuitori (datele nu includ municipiul Bender şi regiunea estică controlată de regimul separatist de la Tiraspol). Religia musulmană este confesată de 1.667 de persoane (0,05% din numărul total al populaţiei ţării), dintre care 1.075 bărbaţi şi 592 femei; 339 de credincioşi islamici sunt copii sub 15 ani. În localităţi de tip urban locuiesc 1.353 de musulmani (cei mai mulţi sunt localizaţi în capitala ţării, oraşul Chişinău (995) şi în municipiul Bălţi (106)); în mediul rural, 314 persoane aparţin acestui grup confesional. Politici voluntariste ale conducerii ţării în sfera construcţiei identitare (sub aspect etnic, lingvistic, religios), implicarea masivă a factorului ideologic în procesul efectuării recensământului au făcut ca datele publicate să fie, de fapt, inutilizabile.

Conducerea comunităţii islamice din Rep. Moldova susţine că în ţară se află 17.000-20.000 de musulmani. Dintre aceştia, 3.000-4.000 sunt moldoveni, iar ceilalţi sunt credincioşi musulmani stabiliţi în ţară provizoriu – ei au venit la studii, pentru a desfăşura activităţi economice, comerciale, culturale, diplomatice. Cei mai mulţi studenţi sosiţi din ţări cu populaţie majoritar musulmană (Arabia Saudită, Egipt, Iordania, Iran, Maroc, Siria, Sudan, Tunisia, Turcia, Uzbekistan, Yemen) studiază la Universitatea de Stat de Medicină „Nicolae Testemiţanu”. Informaţiile comunităţii islamice se bazează, în principal, pe datele diplomaţilor străini despre cetăţenii ţărilor lor, aflaţi în Rep. Moldova împreună cu familiile.

În perioada 2001-2009, organele executive au respins toate cererile de recunoaştere a cultului musulman. Forţele de ordine au supus comunităţile islamice la multiple hărţuiri şi intimidări. Nici o altă comunitate religioasă din Rep. Moldova nu a fost şicanată în asemenea mod, cu excepţia Mitropoliei Basarabiei, care este subordonată Patriarhiei Române, şi poate o grupare originară din China, ceea ce indică asupra caracterului politic al acestui tratament.

Cultul islamic a fost recunoscut oficial la 14 martie 2011. Au urmat, în mai 2011, un şir de proteste ale creştinilor, încurajate şi dirijate în mod evident de figuri proeminente ale cultului majoritar. Au răsunat „argumente” tipice din registrul xenofobiei, islamofobiei şi chiar al rasismului islamic. Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladimir (capul Bisericii Ortodoxe din Rep. Moldova, care este subordonată Patriarhiei Ruse), a reacţionat în felul următor: „Într-o ţară ortodoxă este o înjosire, pentru creştinii noştri ortodocşi. Eu cred că nu este bine să fie înregistrat astfel de cult religios într-o ţară pur ortodoxă”. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a dezaprobat în termeni severi decizia ministerială – credinţa creştină este absolut opusă celei islamice, susţinea ex-preşedintele. Participanţii la protestele stradale au invocat „decăderea moravurilor” în societatea moldavă, din vina persoanelor venite din afara ţării (în particular, a musulmanilor); sentimentul de insecuritate; imperativul păstrării unei ţări şi a unei religii „curate”; dorinţa de a rămâne în credinţa în care s-au născut (presupunând că cineva doreşte să-i lipsească de aceasta) ş. a. S-a spus că „religia islamică crează mari probleme în Europa”; s-a lăsat să se înţeleagă că valorile afişate de islam contravin celor promovate de religia creştină. Au fost distribuite pliante intitulate „Moldova ameninţată de islamizare şi (de) homosexualizare”.

Cu toate acestea, principalii actori ai opoziţiei par să reprezinte, ei înşişi, o minoritate. Este vorba despre Marchel, Episcopul de Bălţi şi de Făleşti, conducătorul de fapt al protestelor, a cărui eparhie cuprinde zone puternic rusificate, cu aderenţă pronunţată la PCRM. Protestele stradale abia dacă au întrunit între câteva sute şi ceva mai mult de o mie de participanţi. Astăzi ştim, de asemenea, că în postură de contestatari activi au apărut credincioşii neoprotestanţi (baptişti). Valeriu Ghileţchi, cunoscut pastor baptist, a fost unul dintre cei patru deputaţi care au votat în Parlament împotriva „Legea cu privire la asigurarea egalităţii”, adoptată în Parlament la 25 mai 2012.

Este remarcabil faptul că discuţiile generate de recunoaşterea cultului islamic s-au întreţesut cu dezbaterile referitoare la adoptarea legislaţiei anti-discriminare. Dezbaterile au avut loc, în fond, pe marginea sintagmei „orientare sexuală” şi a nediscriminării minorităţilor sexuale, deşi legea se referă şi la alte grupuri marginalizare şi social-vulnerabile: elevii din mediul rural, femeile, persoanele cu dizabilităţi, cetăţenii care locuiesc în anumite zone ale Republicii Moldova şi au acces mai redus la ajutorul social, grupurile religioase minoritare. Mai mult, în timpul protestelor semnificaţia legii a fost prezentată denaturat. Finalitatea ei, axată pe ideea de toleranţă, a fost interpretată în sensul că, din dorinţa atingerii unor beneficii, autorităţile statului doresc să promoveze „practicile sexuale ne-tradiţionale”, „legalizarea viciului”.

Niciuna dintre formaţiunile politice, indiferent dacă se afla la guvernare sau în opozitie, nu a purtat un dialog cu societatea, nu a încercat să explice, să-i convingă pe opozanţi sau sceptici, din perspectiva construirii unei societăţi democratice, despre necesitatea adoptării respectivei legi. Politicienii au tratat subiectul în glumă, s-au eschivat de la răspunsurile ziaristilor, au invocat probleme mai presante (Dorin Chirtoacă: Partidul Liberal) ori şi-au exprimat neîncrederea în legătură cu intenţiile integratoare ale UE (Marian Lupu: Partidul Democrat). În schimb, clericii Mitropoliei Moldovei şi persoane din PCRM au utilizat din plin contrargumente împrumutate din arsenalul Bisericii Ruse: „Biserica Ortodoxă, se spunea într-un document emis la Patriarhia Rusă, remarcă în unele articole ale legii, adoptate în pofida voinței majorității cetățenilor Republicii Moldova, un pericol pentru integritatea morală și spirituală a societății moldovenești. Această lege poate fi folosită pentru a limita critica homosexualității, pentru a interzice să numești comportamentul homosexual drept păcat. Legea interpretează destul de larg termenul de discriminare, fără a ține cont de convingerile religioase tradiționale. Experiența duhovnicească și pastorală mărturisește că, în majoritatea cazurilor, comportamentul homosexual este o consecință a liberei alegeri a omului. De aceea, a egala așa-numitele minorități sexuale cu minoritățile naționale, de rasă sau sociale este absolut incorect”.

Sarcina de a explica cetăţenilor sensul legislaţiei ne-discriminare a fost lăsată exclusiv pe seama mass-media, organizaţiilor non-guvernamentale (reunite în Grupul civic pentru egalitate) şi analiştilor politici. Protestele anti-islamice şi anti-antidiscriminare au fost contrabalansate permanent de acţiuni ale societăţii civile, identificabile prin slogane Stop-Discriminare. Reprezentanţii organizaţiilor ne-guvernamentale şi „apărătorii ortodoxiei” au stat în timpul manifestaţiilor stradale, literalmente, faţă în faţă. Este adevărat că prezenţa militanţilor anti-discriminare nu a fost numeroasă, însă aceste grupuri se vădesc bine instruite în sfera drepturilor omului, insistente, decise şi foarte credibile. Conducătorii lor, Antoniţa Fonari, Sergiu Ostaf, Natalia Ghilaşcu ş. a., pot fi percepuţi drept potenţiale persoane publice de prim rang. În 2011, dintre actorii politici, doar Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a apărat public decizia de inregisrare a Ligii islamice. „Este un drept fundamental al musulmanilor pe care trebuie să îl respectăm. Prin înregistrarea oficială a islamului, musulmanii nu sunt încurajaţi la unele sau altele activităţi. Este bine că a fost înregistrat islamul. Sunt convins că creştinismul este o religie a toleranţei”, a declarat Alexandru Tănase.

Problema respectării drepturilor confesionale/drepturilor omului a fost examinată mai ales prin prisma anagajamentelor Rep. Moldova faţă de Uniunea Europeană, în vederea obținerii regimului liberalizat de vize. Ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, a făcut declaraţii repetate în sensul că Moldova are restanțe la capitolul respectarea drepturilor minorităților sexuale și religioase. Dacă autoritățile interzic Liga islamică, asta înseamnă că ţara nu respectă condițiile obținerii regimului liberalizat de vize, a rezumat Dirk Schuebel. Raportorul special al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind libertatea religiei şi credinţei, Heiner Bielefeldt, a enunţat, la 8 septembrie 2011, anumite concluzii pe marginea vizitei sale în Republica Moldova (1-8 septembrie). Heiner Bielefeldt s-a referit la tratamentul privilegiat al Bisericii majoritare de către autorităţi, invocarea religiei ortodoxe în interesul politicii identităţii colective, poziţii extremiste care implică, de fapt, un „antagonism devastator” între tradiţia ortodoxă şi drepturile omului, necesitatea adoptării unei legislaţii anti-discriminare şi a utilizării nediscriminatorii a spaţiului public. De asemenea, la Chişinău s-a aflat în vizită oficială Thomas Hammerberg, comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei. Thomas Hammerberg a menţionat rapoartele „bine documentate” primite de această organizaţie despre islamofobia şi homofobia existente în Moldova.

Ierarhii Mitropoliei Moldovei au fost mai curând prudenţi şi au manifestat pacienţă. Unii preoţi au lăsat să se înţeleagă că nu sunt împotriva credinţei islamice şi a inserţiei sale în perimetrul legal, dar susţineau că legislaţia era prea permisivă în ceea ce privea înregistrarea confesiunilor şi că nu sublinia îndeajuns rolul special/primordial al Bisericii Ortodoxe în societatea moldavă. Finalmente, Mitropolia a condamnat poziţia intransigentă a episcopului Marchel. Nu vom şti, probabil, prea curând care a fost dimensiunea politică, electorală, şi geopolitică a acestor evenimente. Se poate observa însă, cu ochiul liber, că interesele politice, peste tot în lume, învăluie, aidoma unei „cruste”, dezbaterile confesionale, inclusiv despre islam.

În afară de Liga islamică, în Rep. Moldova există o comunitate de musulmani riguros organizată, cu o istorie de peste un deceniu. Conducătorul comunităţii este dl Talgat Maşaev, născut în 1957, în satul Maximovka, regiunea Kurgan, Federaţia Rusă. El a sosit în R.S.S.M. în anul 1983 şi este cetăţean al Republicii Moldova. La 29 august 2000, dumnealui a înaintat autorităţilor prima cerere de înregistrare a acestui grup islamic, dar solicitarea sa a fost respinsă. A avansat de atunci mai multe cereri de recunoaştere din partea statului, însă fără succes. Totuşi, grupul său a fost înregistrat oficial sub forma unei organizaţii non-guvernamentale, cu numele de Grădinile Liniştii. Asociaţia a organizat în trecut – şi continuă şi în prezent să facă acest lucru – diferite activităţi cu caracter religios (islamic): rugăciuni, lecţii pentru copii etc. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, la 12 mai 2009, în favoarea cetăţeanului Republicii Moldova Talgat Maşaev, care, în 2004, fusese sancţionat pentru practicarea unui cult religios neînregistrat de stat. Instanţa europeană a constatat că instituţiile statutului i-au încalcat lui Talgat Maşaev un şir de drepturi, inclusiv acela de a se ruga într-un spaţiu privat. Din informaţiile disponibile rezultă că, în ultimii ani, între Liga islamică şi conducerea organizaţiei Grădinile Liniştii s-au purtat tratative în vederea fuzionării celor două comunităţi, însă se pare că, din cauza unor abordări divergente ale învăţăturii islamice, unificarea nu va avea loc.

Înainte de înregistrarea oficială a islamului, se ştia că în capitala ţării existau câteva localuri în care se oficia cultul islamic, dar, întrucât grupurile musulmane nu deţineau statut legal, activitatea acestor aşezăminte nu era transparentă. Existau totuşi informaţii ce indicau asupra sprijinului din străinătate, de care beneficiau casele de rugăciune musulmane, pentru acoperirea cheltuielilor de închiriere şi de întreţinere. Se ştia despre persoane originare din ţări islamice, venite la studii sau stabilite cu traiul în Rep. Moldova, care îşi asumau misiunea de imami. În 2009-2010 am vizitat de câteva ori două case de rugăciune islamice. Am fost primită întotdeauna frumos şi prevenitor. Totuşi, ambianţa era destul de apăsătoare: moscheile erau amplasate în foste unităţi comercial-industriale care nu mai funcţionau de mult timp, spaţiile erau prost încălzite (fapt deosebit de inconfortabil pentru un cult care practică mult abluţiunile ritualice), iar angajaţii fortelor de ordine şi de securitate puteau să-ţi ceară, la intrare sau la ieşire, să te legitimezi.

După înregistrarea Ligii islamice a începit ridicarea unei moschei. Edificiul, care de fapt s-a şi construit între timp, este elegant, curat şi luminos, şi este prevăzut cu mijloace tehnice, o mică bibliotecă, spaţii separate în care se înrunesc bărbaţii, femeile, iar copiii învaţă despre credinţa islamică. Acest centru de cult islamic se află în Chişinău, pe strada Mesagerul 9.

Organizaţia Grădinile Liniştii dispune de o locaţie mai modestă, închiriată în zona gării feroviare din Chişinău, dar care are o viaţă religioasă intensă. În acel spaţiu se oficiază servicii divine, printre care deosebit de importantă este rugăciunea colectivă de vineri. Femeile şi copiii frecventează cursuri ce au loc sâmbăta şi duminica, la care primesc informaţii despre învăţătura islamică, se socializează.

În ultimul deceniu, cheltuielile bugetare destinate cultelor au fost în ascendenţă. Principalul beneficiar a fost, totuşi, Biserica Ortodoxă din Moldova, guvernul contribuind masiv la renovarea lăcaşelor acestui cult. Anumite decizii guvernamentale din trecut au condus, de asemenea, spre situaţia în care proprietăţile confiscate în perioada comunistă să revină Bisericii majoritare. În aceste condiţii, nu trebuie să ne uimească faptul că alte confesiuni caută sprijin financiar şi material din alte surse, inclusiv în afara ţării.

În Rep. Moldova nu există instituţii de teologie islamică. Totuşi, lumea islamică nu este pentru noi terra incognita. Departamentele de istorie, de limbi străine, de politologie şi relaţii internaţionale ale univestităţilor oferă cursuri despre civilizaţia arabă, trecutul şi prezentul ţărilor situate în perimetrul civilizaţional al islamului. Din când în când, la aceste instituţii se organizează cursuri de limbă arabă şi turcă moderne. Merită să fie menţionate cercetările arheologice întreprinse timp de câteva decenii la Orheiul Vechi. Rezultatele, ce cuprind şi vestigii islamice, au fost prezentate în admirabilele publicaţii ale dnei dr. Tamara Nesterov. Coranul tradus în limba română de Silvestru Octavian Isopescu în 1910, la mănăstirea Dragomirna, a fost reeditat la Chişinău de mai multe ori, începând cu 1999, la editura „Cartier”. Tipărituri de propagare a cultului islamic au fost aduse (sub formă de achiziţii sau donaţii) în Rep. Moldova, inclusiv la Biblioteca Natională, din România, Ucraina (Odesa, Kiev) şi Rusia.

Mă încumet să afirm că societatea moldavă, în ansamblu, întelege că este vital necesar pentru ea însăşi, pentru binele public, pentru stabilitatea şi prosperitatea sa, şi nu doar în virtutea unor exigenţe venite din exterior, să respecte drepturile fundamentale ale tuturor membrilor săi. Factorul politic va putea miza pe conduita raţională şi tolerantă a marii majorităţi a societăţii moldave, dacă va informa corect, sincer şi persistent cetăţenii asupra deciziilor care vor fi de luat în viitor. Calea spre înţelegere civică trece prin efortul tuturor de ridicare a nivelului de educaţie, în general, şi a culturii religioase, juridice şi politice, în mod special. Instituţiile culturale şi de învăţământ, mass-media vor avea de jucat rolul decisiv. Evoluţia islamului european, inclusiv în Rep. Moldova, depinde şi de capacitatea comunităţilor musulmane de a utiliza pârghiile şi normele statului de drept, în vederea desfăşurării vieţii lor religioase, de a destructura stereotipurile referitoare la musulmani şi de a se adapta la situaţia de minoritate.

Atelierul Doctoral în Științe Sociale „PLURAL”

luni, 25 februarie 2013

Aurelia Felea: "Percepţii ale majorităţii privind minoritatea confesională în Republica Moldova. Cazul comunităţii islamice"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu