Vizionarea filmului My Perestroika (la pachet cu cartea lui Alexei Yurchak)

"My Perestroika" (Perestroika mea)

Perestroika este încă o perioadă puțin studiată de istorici. Așa încât majoritatea foștilor cetățeni sovietici percep această perioadă mai curând prin prisma propriilor experiențe. Fiecare dintre ei ar putea să vorbească despre "his/her Perestroika." (Perestroika ei sau a lui). De fapt "My Perestroika" nu este neapărat și "our Perestroika" (Perestroika noastră). Din acest punct de vedere filmul se axează pe biografia unor foști colegi de clasă dintr-o școală de elită din Moscova. Aceștia fac parte din "ultima generație sovietică."

Aceeași ultimă generație sovietică este vizată și de cartea Everything Was Forever, Until It Was No More: The Last Soviet Generation (Princeton University Press, 2005), de Alexei Yurchak. De fapt filmul ar putea să fie privit și ca o anexă audiovizuală a cărții. În opinia lui Yurchak, marea majoritate a populației sovietice era reprezentată de "normal'nye liudi" (trad. "oameni normali"). Aceștia trăiau o "viață normală" și nu se defineau în funcție de preferințele politice, ci mai degrabă încercau să se situeze "vnye" ( o situație care presupunea o existență în afara politicului). Acești "oameni normali" și sunt personajele din "My Perestroika."

Atât filmul cât și cartea nu oferă o mostră tipică a cotidianului sovietic. Acestea iși propun să ofere o perspectivă discursivă asupra cotidianului sovietic. Cu toate că URSS era un spațiu foarte divers, tinerii din ultima generație sovietică au trăit aceeași experiență discursivă, datorită faptului că participau la aceleași ritualuri. Printre aceste ritualuri era și inițierea în diverse organizații, cum ar fi komsomolul. Cu o oarecare doză de sarcasm și nostalgie, chiar și după ani buni de la consumarea acestui eveniment, personajele din film iși aduc aminte sau inventează fiecare detaliu al acestui ritual. Pe de altă parte, filmul nu prezintă decât foarte sumar greutățile tranziției, cu care încă se confruntă milioane de oameni în spațiul post-sovietic. Din acest punct de vedere, filmul prezintă mai degrabă un tablou destul de luminos, în care foștii elevi sovietici reușesc să se încadreze destul de bine în tranziția post-sovietică."
(Alex Leşanu)

În mod sigur,  filmul „My Perestroika” este reuşit. Filmul încearcă să aducă în prim plan trăirile personale ale diferitor tipaje de oameni, care au fost contemporani evenimentelor. Desigur că, în mare parte, atenţia este focusată pe generaţia mai tînără, dar nu trebuie să uităm că anume tinerii sunt cei mai receptivi şi gata să prindă valul, şi că într-o oarecare măsură au contribuit la căderea regimului comunist (cred că regizoarea vrea să vadă cum reuşesc martorii evenimentelor de la începutul anilor 1990 să se adapteze perioadei de tranziţie). La etapa actuală se vede clar că acei tineri entuziasmaţi ce au luptat pentru dreptul la libera exprimare acum sunt apatici, dar sunt şi excepţii (profesorii) ce încearcă să prezinte generaţiei post-comuniste realitatea de altă dată.

(Irina Onofrei)

Perestroika sub microscop

Filmul My Perestroika (de văzut în tandem cu Everything Was Forever Until It Was No More de Alexei Yurchak), arată epoca socialismului „tîrziu” şi „ceea ce a urmat” din perspectiva unor poveşti de viaţă individuale, patru foşti elevi ai şcolii nr. 57 din Moscova, născuţi la începutul anilor 1970. Nici filmul, nici cartea nu pretind să ofere un tablou reprezentativ – din punct de vedere istoric, sociologic – asupra epocii respective. De altfel, ar fi oare posibilă şi fără riscuri o atare întreprindere? Cel puţin, aceste opere încearcă să recupereze nişte elemente individuale, subiective, uitate adesea de „marea istorie”. Cartea şi filmul lucrează cu fineţe la redarea nuanţelor şi trăsăturilor, în vreme ce picturile panoramice se încăpăţînează să ne ofere o viziune cît mai largă asupra lumii, greu de acoperit dintr-o singură privire.

Graţie unor procedee vizuale, cum ar fi alternarea unor imagini cu conţinut asemănător (de exemplu: nişte copii jucînd badminton) din anii 1990-2000 cu cele din anii 1970-80, filmul ne sugerează ideea potrivit căreia viaţa cotidiană şi „mentalităţile” oamenilor (post)sovietici nu au suferit o ruptură chiar atît de adîncă la răscrucea anului 1990, cel puţin nu în măsura în care această presupusă ruptură a fost percepută de către oamenii „născuţi în URSS”, odată cu căderea regimului sovietic. Această ipoteză este congruentă cu una din ideile cărţii lui Yurchak, după care în perioada sovietică a existat un spaţiu de relativă autonomie a societăţii sovietice, în interiorul sistemului sovietic. Oamenii sovietici frecventau paradele, cercurile de educaţie politică, taberele şi palatele pionereşti, fără să fie de fapt afectaţi în gîndirea lor intimă şi în practicile lor individuale de simbolurile şi sloganurile politice oficiale.

Filmul My Perestroika şi cartea lui A. Yurchak ne aduc, unul în completarea celuilalt, o privire mai fină, mai umană, asupra a ceea ce însemnat epoca sovietică şi ceea ce i-a urmat, dincolo de clişeele şi clivajele inventate de politicieni, cercetători şi înţelegerea comună.      

(Petru Negură)

Iată un crîmpei din discuţia pe care am avut-o după vizionarea filmului: