joi, 17 octombrie 2013

Eurovision-ul, presa şi identitatea naţională în Republica Moldova, de Julien Danero Iglesias

La prima şedinţă a Atelierului nostru doctoral din acest an, a avut loc prezentarea făcută de Julien Danero Iglesias pe tema "Eurovision-ul, presa şi identitatea naţională în Republica Moldova".

Julien Danero Iglesias este doctor în ştiinţe politice, cercetător şi lector la Universitatea Liberă din Bruxelles. Julien este interesat de cercetarea identităţilor naţionale, proiectelor de construcţie naţională şi a chestiunii minorităţilor etnice în Europa centrală şi de est.

Prezentarea şi discuţia au avut loc vineri 11 octombrie la 17.00 la InfoHis, sala 406, Universitatea Pedagogică de Stat (str. I. Creanga, 1).

Rezumatul prezentării: 
Concursul de muzică Eurovision, un program de televiziune cu o rată de vizionare printre cele mai înalte din Europa şi din lume, contribuie la un proces pe care îl numim construcţie discursivă a unei naţiuni. În particular, concursul permite un proces exterior de „nation-branding” şi în acelaşi timp un proces interior de „nation-building”. Pe baza exemplului Republicii Moldova, independentă din 1991 și traversată de lupte constante pentru definirea națiunii, această prezentare a avut scopul de a analiza modul în care presa de la Chişinău de limbă română vorbeşte despre Eurovision şi despre participarea Moldovei la acest concurs. După o metodă inspirată de şcoala de analiză critică a discursului, s-a evidenţiat modul în care presa construiește un „noi” şi un „celălalt” și, prin urmare, o „națiune”, aratîndu-se modul în care politicul este implicat în acest proces. Aşadar, s-a demonstrat faptul că presa nu vorbeşte de fapt despre Eurovision în sine, ci răspunde la intrebarea dificilă: „Cine sîntem noi, Moldovenii?”

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu