Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la începutul secolului al XX-lea”: consideraţii teoretice şi metodologice

Lucia Sava, doctor în istorie

Născută la 20 februarie 1976 în localitatea Morozeni, raionul Orhei.

Studii: licenţiată în istorie, Specialitatea Istorie şi Limbă Franceză, Facultatea de Istorie Universitatea de Stat din Moldova (1995–2000); magistru în studii Sud-Est Europene, studii de masterat la Catedra UNESCO: Studii Sud-Est Europene, Universitatea de Stat din Moldova (2000-2001); studii de doctorat, Catedra de Istoria Românilor şi Antropologie, Facultatea de Istorie şi Psihologie, Universitatea de Stat din Moldova (2001 – 2006); doctor în istorie (din 2007).

Activitate profesională:  lector superior universitar la Catedra de Istorie şi Ştiinţe Sociale, Facultatea de Filologie şi Istorie, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul (2000 - prezent).

Proiecte de cercetare ştiinţifică: bursă de cercetare şi documentare acordată de Institutul Cultural Român, Bucureşti, România (iulie-septembrie 2007); bursă de studii avansate „Petre Ţuţea” în cadrul Colegiului Noua Europă, Fundaţia Noua Europă, Bucureşti, România (octombrie 2007- iulie 2008);  bursă de studii postuniversitare în cadrul Programului

Erasmus Mundus External Cooperation la Academia de Ştiinţe Umanistice din oraşul Pultusk, Polonia (iunie 2010 – aprilie 2011).

Autoare a peste 20 de studii şi articole.

Domenii de interes: istoria modernă şi contemporană a românilor, istoria şi teoria culturii naţionale şi universale, istoria religiilor, culturologie, antropologie culturală.

Lucia Sava este autoarea cărţii Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la începutul secolului al XX-lea (1900-1918), Chişinău, Ed. Pontos, 2010.

Rezumatul comunicării:
Viaţa cotidiană reprezintă o dimensiune indispensabilă a existenţei umane. Cu toată importanţa proceselor istorice majore, a evoluţiilor politice, sociale, economice, culturale etc. pentru fiecare individ în parte, „marea” istorie derulează prin prisma unor necesităţi cotidiene. Dat fiind faptul că fiecare persoană (indiferent de nivelul de instruire, de vârstă, de sex, de confesiune sau de mediul în care trăieşte) are o viaţă personală, care-i influenţează puternic viziunea asupra lumii, cercetarea vieţii cotidiene a indivizilor ne ajută să întregim tabloul societăţii din care face parte, precum şi să descoperim acele elemente ale vieţii sociale, pe care în mod obişnuit istoricul nu le poate remarca studiind istoria socială şi politică de ansamblu a societăţii.

Constituind, prin excelenţă, locul gândirii existenţei, cotidianul este, în sensul cel mai direct al acestui cuvânt, ceea ce este imperceptibil, ceea se întâmplă zilnic, de fiecare zi; tot ceea ce este comun, uzual, de toate zilele. Lumea în care poate să se ivească o problematică a „cotidianului” este lumea în care se retrage, chiar dispare organizarea simbolică guvernată de un anumit număr de figuri sau de instanţe depăşind, dominând şi supraveghind scena existenţei obişnuite.

Astfel, acesteia i se opune, din punct de vedere temporal, ziua de sărbătoare, de concediu sau de vacanţă, în acest sens, ea desemnează activitatea noastră de toate zilele; dacă opusul ei este viaţa burgheză, de lux, atunci prin viaţă cotidiană înţelegem modul de a fi al muncitorului sau al ţăranului, prins în rutina programului său zilnic; din punct de vedere politic, vieţii cotidiene i se opune viaţa conducătorilor (regi, prinţi, preşedinţi, miniştri ş.a.).

Concepută din alt punct de vedere, viaţa cotidiană desemnează domeniul de experienţă al vieţii de toate zilele, având ca termen corelativ „marile evenimente” care populează istoria, care creează şi constituie istoria. Din această perspectivă, cotidianul poate fi interpretat ca anti-istorie prin excelenţă, deoarece dacă istoria înseamnă tot ceea ce e memorabil, demn de păstrare şi de comemorare, cotidianul este materia primă a uitării. Aşadar, lumea vieţii cotidiene a existat în istorie dintotdeauna, de când omul a obţinut dimensiunea socială, fiecare generaţie nu face decât să transmită o anumită organizare a lumii, efectuată de alţii, dar nu de cineva anume.

Studiul nostru de caz s-a axat pe problematica vieţii cotidiene în oraşul Chişinău la începutul secolului al XX-lea (1900-1918). Actualitatea subiectului este determinată de faptul că oraşul Chişinău, capitala actuală a Republicii Moldova, reprezintă unul dintre cele mai importante centre politice, administrative, economice, ştiinţifice şi culturale din aria Europei de Sud-Est. De la prima atestare documentară (1436) şi până în prezent, oraşul Chişinău a cunoscut mai multe etape de dezvoltare, ca urmare a cărora se transformă dintr-o simplă aşezare rurală într-un adevărat centru urban (al doilea conform criteriului numărului populaţiei din spaţiul românesc, după Bucureşti). O fază importantă în procesul de dezvoltare a urbei a fost, fără îndoială, sfârşitul secolului al XIX-lea, când oraşul înregistrează numeroase schimbări de ordin social, politic, economic, cultural şi demografic; în această perioadă se intensifică procesul de urbanizare şi de modernizare a urbei, iar Chişinăul apare în viaţa internă a Basarabiei ca un oraş construit după modelul oraşelor europene moderne: cu străzi pavate şi case etajate, cu instituţii şi parcuri de odihnă, elemente distinctive ale unui adevărat centru politic, administrativ şi cultural, unde se naşte o nouă societate - cea urbană. Importanţa studiului este dată şi de faptul, că oraşul Chişinău s-a format într-un context economic, social, politic, ideologic, cultural specific, ca urmare a influenţei mediului rusesc, aspecte care şi-au lăsat amprentele şi asupra evoluţiei vieţii cotidiene în perioada dată.

Domeniul vieţii cotidiene, sub aspectul conţinutului, se prezintă foarte diversificat. Habitatul urban, alimentaţia, vestimentaţia, veniturile şi cheltuielile, timpul liber, divertismentele, moravurile etc., au conţinuturi şi consistenţe foarte variate în funcţie de posibilităţile ce le oferă un statut social sau altul. Urmărirea riguroasă a acestor discrepanţe în consum şi în viaţa de toate zilele, poate constitui, la rândul ei, subiectul unei analize separate în unul din studiile ulterioare.

Ţinând cont de limitele prezentei lucrări, nu am insistat asupra unei radiografii exhaustive a societăţii chişinăuene din perspectiva etnică şi socială. În mod firesc, regimul de alimentaţie, vestimentaţia şi alte elemente ale vieţii cotidiene, ni se înfăţişează într-o palitră extrem de variată a culorilor tradiţiilor etnice. Fară a ne pune scopul de a penetra în varietatea acestui bogat material de factură etnologică, care, dat fiind complexitatea sa, ar putea constitui un subiect de cercetare aparte, am încercat, în mod special, să elucidăm tendinţele generale în viaţa cotidiană la nivelul elementelor menţionate, pentru a estima dinamica procesului de modernizare a oraşului Chişinău în perioada amintită.

Filmul „Joyeux Noël” (2005, regie: Christian Carion) în discuţie la Atelierul doctoral “PLURAL” (28-12-2012)

Filmul „Joyeux Noël” este o încercare ficţională de a reprezenta un eveniment mai puţin obişnuit pentru un război: hotarîrea părţilor beligerante (cel puţin la nivelul unor regimente) de a suspenda ostilităţile pentru a sărbători Crăciunul, în 1914. În acest context, filmul trasează cîteva linii de subiect:
a) Experienţa de zi cu zi a războiului în tranşee, diferită de viaţa din spatele frontului.
Experienţa dură a războiului este atenuată de o „frăţie a armelor”, datorită căreia soldaţii de rînd, fie şi din armate inamice, îşi administrează viaţa din tranşee într-un mod mai solidar, în orice caz diferit de felul pe care îl prescria conducerea militară a Statelor Majore. Această „frăţie a armelor” a fost umbrită de o serie de mituri, apărute în urma consumării războiului, care au fost nişte ingrediente ideologice importante ale mişcărilor de extremă dreapta din Europa interbelică. Unul dintre aceste mituri îi arată în mod exclusiv pe etnicii nemţi luptînd pe front, în vreme ce evreii ar fi rămas în spatele frontului. Filmul „Joyeux Noël” încearcă să demonteze acest mit, prezentînd un ofiţer din armata germana, care nu-şi ascunde identitatea evreiască.
b) Primul Război Mondial ca primul „război total”.
Spre deosebire de războaiele din secolele precedente, Primul Razboi Mondial s-a manifestat ca un adevărat „război total.” Războiul total presupune că efortul pentru război nu este limitat doar la un grup restrîns de militari profesionişti, dar cuprinde întreaga societate. Mobilizarea generală cuprinde nu doar încorporarea tinerilor în armată, ci şi aplicarea unor strategii de „înregimentare” a întregii societăţi.
c) Apariţia societăţii de masă.
Statele implicate în „războiul total” îşi exprimă nevoia unei mobililizări active şi depline a cetăţenilor în viata „cetăţii”. În acest sens, statele au început să aplice o serie de strategii în vederea monitorizării şi implicării cetăţenilor. Printre aceste strategii pot fi menţionate instaurarea unui aparat de supraveghere („surveillance”), dezvoltarea unor structuri instituţionale de asigurare sociala (pensii, alocaţii, servicii sociale adresate anumitor categorii etc.) şi investiţii majore în şcolarizarea cetăţenilor.
(Alexandru Leşanu)

E interesant să urmărim, pe exemplul filmului „Joyeux Noël”, jocul identităților soldaților și configurațiile identitare la începutul secolului al XX-lea. Deși apărută recent, identitatea națională tinde să domine asupra apartenenței religioase ori a celei de clasă. Un epizod memorabil din acest film este predica episcopului scoțian prin care acesta argumentează, prin referinţă la Scrierile Sfinte, calificarea germanilor drept inamici naționali, justificînd nimicirea lor în această calitate.
Într-un alt film celebru dedicat Primul Război Mondial, „La grande illusion” de Jean Renoir, unul dintre eroi, prizonier francez de viță nobilă, îi spune colegului său german, aristocrat și el, că războiul înseamnă de asemenea dizolvarea rangurilor aristocratice, trecerea lumii la un alt tip de ierarhie. În „Joyeux Noël” întîlnim aceeași idee: războiul marchează o mutație. E primul război „fără sens”, fără mișcări de cavalerie, fără lupte de uzură în tranșee. Gloanțele și proiectilele ce vin de aiurea nu fac distincții de rang; ele ucid impersonal și egalitar.
Filmul sugerează eventualitatea slăbirii mecanismelor de depersonalizare a inamicului de război în momentul întîlnirii faţă în faţă a „inamicilor”. Or, „dușmanul” poate fi ucis fără milă doar dacă este construit ca „dușman”, lipsit de trăsături umane, scos din specie. În momentul în care soldații au posibilitatea să se întâlnească față în față, mecanismele de depersonalizare sunt abolite. „Dușmanul” redevine om.
(Vitalie Sprînceană)

Filmul „Joyeux Noël” sugerează, chiar de la primul episod (în care elevii unor diferite naţiuni europene sînt arătaţi recitînd în faţa clasei poezii patriotice), că primul război mondial a fost pregătit în mare parte de învăţămîntul şcolar de masă, prin educarea unor identităţi naţionale puternice, construite pe antipodul reprezentării „duşmanilor” naţiunii. În acest sens, „războiul total” este o emanaţie prin excelenţă al unui proces mai larg de modernizare, care se desfăşoară în Europa occidentală mai cu seamă de-a lungul secolului 19, proces prin care sînt formate statele-naţiuni moderne.
Prin înfăţişarea solidarităţi (fie şi provizorii) între soldaţii unor regimente aflate în stare de război unul faţă de altul, filmul ne atrage atenţia asupra unei situaţii de conflict de natură socială (nu naţională). Mai exact, filmul ilustrează o solidaritate transnaţională a soldaţilor de rînd aparţinînd unor diferite naţiuni europene (aflate în război) împotriva elitelor respectivelor naţiuni, aflate la o distanţă confortabilă de linia frontului. Astfel, revoltele sociale şi revoluţiile („proletare” sau „conservatoare”) izbucnite în timpul şi în urma primului război mondial apar, în lumina acestui film, ca un rezultat direct al acestui „război de clasă”, exacerbat de contextul naţional şi naţionalist al primului „război mondial”.
(Petru Negură)