Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
Facultatea de Istorie
Catedra Istorie Universală
şi Atelierul Doctoral "PLURAL"
Au organizat joi, 22 noiembrie, ora 14.30
prezentarea publică pe tema
The Question of the Perpetrator in Soviet History
(Problema făptașului în istoria sovietică)
susținută de
Prof. Dr. Lynne Viola (Universitatea din Toronto)
Rezumat
Problema rolului făptașilor (perpetrators) în istoria Uniuni Sovietice este încă un subiect cercetat insuficient în istoriografie. Această noțiune nu se folosește, de obicei, în studiile consacrate perioadei staliniste în URSS. Această omisiune provine, în primul rând, din refuzul istoricilor de a merge dincolo de personalitatea lui Stalin în atribuirea responsabilității pentru imensele crime ale regimului său. Astfel, Stalin devine singurul făptaș responsabil pentru teroare, înconjurat de o clică de aderenți și executanți loiali. Această viziune simplistă se datorează unui eșec al imaginației istoriografice de a se distanța de interpretările tradiționale care se axează pe viziunea unei funcționărimi și societăți pasive, terorizate și incapabile de acțiune. Această situație poate fi parțial explicată și prin restricțiile impuse timp de decenii asupra accesului în arhive și prin starea inadecvată a surselor, cauzată de interdicția oficială pentru istorici de a lucra în arhivele FSB și de supraviețuirea URSS până în 1991. Această stare de lucruri este în contrast flagrant cu studiile Holocaustului, domeniu în care această problemă a fost discutată pe larg.
În URSS, anii 30 ai secolului al 20-lea au fost un deceniu al represiunilor în masă, oferind un spațiu de manifestare enorm pentru făptași, începând de la campaniile de deschiaburire de la începutul perioadei și culminând cu operațiile represive din anii 1937-38. Termenul de făptaș nu se limitează doar la executanți direcți, ci include o varietate de actori sociali. Istoricii ar trebui să răspundă la întrebări precum: cine au fost făptașii, cum au acționat și care au fost motivațiile lor. Aceste întrebări le-ar permite să abordeze problema violenței în masă din epoca stalinistă. Studiul de față va analiza, în primul rând, traiectoria postbelică a istoriografiilor celor două regimuri totalitare, comparate în mod sistematic începând din anii 1950. Autorul încearcă să explice relativa absență a studiilor consacrate acestui subiect în lucrările referitoare la perioada stalinismului din ani 1930. În continuare, autorul examinează problema făptașului sovietic, nu atât pentru a identifica făptașii cât pentru a propune o conceptualizare a factorilor care au determinat, au condiționat și au influențat acțiunile lor violente.
Summary
The question of the perpetrator is largely uncharted territory
in the history of the Soviet Union. The term has not generally been used in the
historiography of the Stalinist Soviet Union. In part, this omission is based
upon a reluctance to go beyond Stalin in assigning agency or responsibility for
the immense crimes of his reign. Stalin, therefore, becomes a lone perpetrator,
surrounded by a coterie of loyal "henchmen," by virtue of a
historiographical failure of imagination to depart from traditional assumptions
of a passive, terrorized, agentless officialdom and society. In part, the
omission derives from decades-long restrictions on archival access, the
continued inadequacy of the source base due to official prohibitions against
historians, especially foreigners, working in the FSB (Federal Security Bureau)
archives, and the fact of the Soviet Union's survival until 1991.
By
contrast, historians of Nazi Germany and the Holocaust have discussed this
question in great detail, virtually creating, according to historian Mark
Roseman, a "separate subdiscipline in the history of the Third
Reich." Characterizations of Nazi perpetrators have ranged over the
decades from the "banal bureaucrat" or "desk murderer" and "ordinary
man" at one end of the spectrum to zealous ideologue and vicious monster
at the other end, with a variety of more nuanced views in between. The very
notion of the historical perpetrator comes directly from the
literature on the Holocaust. [i]
In
the Soviet Union, the 1930s was a decade of mass repression, offering an
enormous field of play for perpetrators, from the dekulakization campaigns of
the early 1930s to the mass operations of 1937-1938. Yet the question of the
Soviet perpetrator is not simple. As Grossman said, “This question needs
thought.” On the face of it, the term can easily be employed to refer to the
functionaries who envisioned, planned, or carried out the repressive policies
of the Stalin era, ranging from the highest levels of the party-state to the
lowest rungs of officialdom. The term, however, may be far broader and far more
dynamic, encompassing a changing variety of social actors. Who the perpetrators
were, why they acted as they did, and how they acted are questions that open a
window to larger issues of mass violence in the repressive Stalin era.
