Vizionare de film şi discuţie despre memoria celui de al doilea război mondial

În cadrul Atelierului PLURAL a avut loc o vizionare de film (documentarul „Leningrad 900 days/ Ленинград 900 дней), urmată de o discuţie despre memoria celui de al doilea război mondial în ţările fostei URSS.

Participanţi la discuţie: Diana Dumitru, Andrei Cuşco, Petru Negură, Igor Caşu, Dorel Curtescu şi alţii.

Participanţilor le-au fost distribuite în prealabil două texte ca suport teoretic şi istoric pentru discuţie:

1) Jutta Scherrer, „Germania şi Franţa: depăşirea trecutului”, în Diana Dumitru, Igor Caşu, Andrei Cuşco, Petru Negură (eds.), Al Doilea Război Mondial. Memorie şi Istorie în Estul şi Vestul Europei, Chişinău, Cartier, 2013.
2) Alexei Miller, «Историческая политика в России: новый поворот?», А. Миллер, А. Липман (сост.), Историческая политика в 21 веке, Новое литературное обозрение, Москва, 2002.

Aici puteţi viziona un trailer al filmului „Leningrad 900 days: https://www.youtube.com/watch?v=Wo7DtcgWQU8.

În urma vizionării filmului documentar Leningrad – 900 Days, s-au discutat semnificaţiile şi uzurile semantice ale războiului al doilea mondial în actualitate, de către diferite regimuri politice (în Rusia, Moldova, Europa), dar şi semnificaţiile pe care martorii şi victimele războiului le acordă acestor evenimente şi suferinţelor din trecut. Deşi a dominat o interpretare anti-oficială a războiului, şi în mod special a experienţei blocadei Leningrad de către locuitorii oraşului, filmul prezintă cîteva puncte de vedere, exprimate de martorii intervievaţi, asupra experienţei blocadei. O parte a acestor mărturii se referă la strategiile de supravieţuire (înţelese în sens literal, dar şi în sensul extins al termenului). Un alt aspect al acestor mărturii se referă la semnificaţia şi utilitatea personală şi politică a acestor amintiri astăzi. Aici punctele de vedere triumfaliste ale celor care consideră blocada ca un act de eroism (viziunea oficială) se ciocnesc cu opiniile care diminuează eroismul acestei experienţe (faptele de alimentaţie cu pisici, cîini şi cadavre umane), acuzînd autorităţile sovietice pentru felul în care a fost gestionată criza generată de blocadă. Ultimul punct de vedere este de asemenea reticent asupra utilizării politice a acestor evenimente astăzi de către liderii de la Kremlin, fără ca viaţa de zi cu zi a supravieţuitorilor blocadei să fie îmbunătăţită semnificativ. (Petru Negură)

Valentin Lozovanu: “Asistență externă (AOD) și dezvoltare. În ce măsură AOD a contribuit la dezvoltarea Moldovei?”

Vineri, 4 aprilie, ora 17:00 a avut loc o nouă întîlnire a Atelierului “Plural” într-un nou local, o nouă ambianţă, cu o prezentare de Valentin Lozovanu, cu titlul: “Asistență externă (AOD) și dezvoltare. În ce măsură AOD a contribuit la dezvoltarea Moldovei?”

Locul: Art-Studio "Cocoşul Roşu", str. Şciusev, 79

Rezumatul prezentării:
Moldova e cea mai săracă țară din Europa în ciuda faptului că de la independența sa a beneficiat de asistență oficială pentru dezvoltare (în continuare AOD), volumul căreia a fost în creștere. Deși a avut a avut cel mai mare PIB per capita în timpul URSS, cea mai mare rată de investiții din PIB (55,8%) și un indice al dezvoltării umane destul de ridicat (0,7), după independența sa a ajuns să aibă cel mai mic PIB per capita în Europa, o rată de investiții per capita ca procentaj din PIB înjumătățit (de 23,65%) și un indice al dezvoltării umane mai scăzut (0,64). Decalajul persistent dintre scopurile declarate și rezultate după două decade de dezvoltare trezește opinii divergente despre efectele AOD asupra dezvoltării Republicii Moldova.
Tema prezentării se referă la măsura în care AOD a sprijinit dezvoltarea Republicii Moldova. Prezentarea se bazează pe o cercetare efectuată pentru lucrarea de diplomă (master) cu subiectul “Ajutorul extern și dezvoltarea: Succes sau eșec în promovarea dezvoltării Moldovei”. Măsurile de promovare ale dezvoltării sunt evaluate în raport cu alinierea AOD la prioritățile din strategiile de dezvoltare ale țării (SCERS, SND, SND Moldova 2020, Programul de activitate al Guvernului (ultimul) care au fost/sunt implementate în perioada 2004-2012. AOD este evaluată atît în raport cu criteriile de eficiență (dimensiunea economică) ale AOD (conform criteriilor stabilite de OCDE) cît și cele politice (dimensiunea politică - interesul actorilor implicați în dezvoltarea pentru cooperare).

Formatul şedinţei: prezentare urmată de o discuție în grup (întrebări/răspunsuri).

Lecturi recomandate:
Bermeo, Blodgett Sarah 2010, “Development and Strategy: Aid Allocation in an Interdependent World”, Duke University
Morgenthau, Hans 1962, “A Political Theory of Foreign Aid”, The American Political Science Review, Vol. 56, (2), pp. 301-309
http://mpra.ub.uni-muenchen.de/13171/
Pieterse, Nederveen 2010, Development Theory, second edition, SAGE Publications Ltd. pp. 1-11

Lecturi facultative:
Tarp, Finn 2009, “Aid effectiveness” UNU-WIDER
Tarp, Finn 2006, “Aid and Development”, Swedish economic policy review vol. 13, pp. 9-61

Lecturi suplimentare:
Radelet, Steven 2006, “A Primer on Foreign Aid”, Working Paper Number 92
Nye Joseph Jr. 2011, The Future of Power, Public Affairs Inc.
Lancaster Carol 2007, Foreign Aid Diplomacy, Development, Domestic Politics, University of Chicago Press, Chicago and London
De Mesquita, Bruce Bueno and Smith, Alastair 2007, “Foreign Aid and Policy Concessions”,
Journal of Conflict Resolution, vol. 51(2), pp. 251-284
Berthélemy, Jean-Claude 2006, “Aid allocation: Comparing donors’ behaviours”, Swedish
Economic Policy Review (13) pp. 75-109
Sandu Maia 2009, “Asistența externă, in: Priorități de Guvernare 2009”, ADEPT report, pp. 311-
328, Chisinau http://www.e-democracy.md/files/prioritati-guvernare-2009.pdf
Gaibu Corina, Litra Leonid, Lozovanu Valentin, Gîrbu Viorel 2011, “Evaluation of Moldova`s Absorption Capacity of External Assistance”, IDIS “Viitorul”, Chisinau http://www.viitorul.org/lib.php?l=en&idc=294


Moderator: Petru Negură -
Forumul de studii interdisciplinare "PLURAL" (în parteneriat cu Studio "Cocoşul Roşu").

Concluziile prezentării:

i)          Moldova ca o țară cu un venit mediu per capita a primit mai puțină asistență externă decît țările cu un nivel mediu superior al venitului per capita. Acest aspect, indică că pentru țările donatoare nivelul sărăciei (necesitățile țării recipient) nu este un factor decisiv care să influiențeze alocările de AOD.  Astfel, fluxul asistenței externe nu pare orientat să acopere necesitățile țărilor cu nevoile cele mai urgente.

ii)         În toată perioada cercetării (2004-2012) marea parte a țintelor de eficiență al AOD care nu au fost atinse țin de competența donatorilor. În particular, acestea se referă la utilizarea modestă a sistemelor naționale financiare și procurări, la care au recurs doar cîțiva donatori majori (UE, BM dar nu pentru totalitatea AOD oferit de ei), dar nu și de ceilalți. Eficiența asistenței externe, în ciuda eforturilor de creștere a ei, rămîne modestă în special în domeniile ce țin de cadrul institutional, centralizare excesivă a administrării ajutorului, fragmentarea lucrului donatorilor, misiuni și lucru analitic al donatorilor slab coordonat, ne-legarea asistenței de bunurile și serviciile donatorilor, măsura în care aceștia își aliniază procedurile la sistemele naționale, M&E slabă, responsabilizare reciprocă, predictibilitate și transparena ajutorului extern. Guvernul a îmbunătățit sistemele naționale (financiare și procurări, calitatea strategiilor de dezvoltare ale sale iar media CPIA a crescut). Totuși, per ansamblu, aceasta n-a dus la o creștere semnificativă al utilizării de către donatori a sistemelor naționale. Acest rezultat indică că asistența externă e orientate spre satisfacerea în primul rind al intereselor donatorilor și doar după asta al meritelor Moldovei.

iii)        La general, majoritatea ajutorului extern poate fi considerat ca aliniat la prioritățile de dezvoltare a țării. Totuși, măsura corelării acestuia cu politicile este selectivă în dependență de scopurile urmărite de donator și măsura în care poate exercita influiență asupra Moldovei (mai exact, elaborarea politicilor). Strategiile de dezvoltare naționale au fost consultate cu comunitatea donatorilor (fapt care le oferă posibilitatea, în special donatorilor majori – multilaterali (FMI, BM sau UE) să influiențeze elaborarea iar mai tîrziu implementarea acestor strategii prin măsura de condiționare. Probleme sunt observate la capitolul aglomerarea donatorilor în anumite sectoare lăsînd sectoare “orfane”, persistența unui nivel înalt de fragmentare al proiectelor (în special asistența tehnică), existența unităților paralele de implementare.  Aceasta duce la concluzia că pentru majoritatea țărilor dezvoltate asistența externă reprezintă un instrument pentru a-și realiza interesele. Donatorii activi din Moldova (în special donatorii bilaterali) își concentrează eforturile în acele domenii unde gradul de interdependență este mai mare. De asemenea, specificul instrumentelor de asistență folosite a suferit schimbări reflectînd interesele ale donatorilor (predominarea asistenței tehnice sau a celei financiare, fiecare modalitate avînd un potential diferit de a produce schimbări în țara asistată).

iv)        Potențialul asistenței externe de a promova dezvoltarea Moldovei este limitat în principal de variații frecvente și diversitatea intereselor donatorilor de a urma agenda de dezvoltare a Guvernului, lucru care afectează eficiența ajutorului și într-o măsură mai mica, de propriile constrîngeri în ceea ce ține capacitățile instituționale.  Moldova trebuie să-și îmbunătățească în continuare cadrul institutional pentru administrarea asistenței externe, capacitățile de negociere, sistemele de M&E, capacitățile de absorbție, de a valorifica în cel mai eficient mod mijloacele disponibile. O strategie independentă de asistența externă trebuie elaborată în timp pentru a permite o mai bună finanțare a necesităților de dezvoltare a țării.

Discutarea rezultatelor în raport cu teoria/literatura domeniului

Rezultatele cercetării confirmă cea de a doua ipoteză de lucru[1] care spune că asistența externă reflectă mai degrabă îngrijorările/interesele donatorilor și respectiv, are un rezultat mai moderat decît se considera anterior la soluționarea principalelor constrîngeri în dezvoltarea sa.

Rezultatele descrise confirmă o interpretare realistă a ajutorului extern, în particular dezvoltarea strategică (modelul Bermeo). Cel mai bine acest model descrie comportamentul donatorilor bilaterali. E mai dificil de urmărit măsura în care organizațiile multilaterale reprezintă interesele ai unor din constituenții săi majori. Totuși, aceasta poate avea loc, în special prin intermediul adoptării diferitor condiționalități politice pe care Moldova trebuie să le implementeze pentru a obține suport direct bugetului sau asistență macrofinanciară.

---

[1] i)           Prima era că asistența externă contribuie la promovarea priorităților identificate în strategiile de dezvoltare ale țării (alocările de asistență externă sunt aliniate la necesitățile țării și promovează acele priorități de dezvoltare care au fost idintificate în cadrul strategiilor de dezvoltare naționale).

Mathieu Radoubé: "Naţionalism românesc în Basarabia şi mizele internaţionale în chestiunea atribuirii provinciei basarabene României"

Vineri 28 martie, ora 17:00, a avut loc o prezentare la tema "Naţionalism românesc în Basarabia şi mizele internaţionale în chestiunea atribuirii provinciei basarabene României" ("Nationalisme roumain en Bessarabie et les enjeux internationaux dans la question de l'attribution de la province à la Roumanie") de Mathieu Radoubé, student la Master (anul 2) în Istorie contemporană socială şi politică la universitatea Toulouse - Le Mirail, sub coordonarea prof. Jean-Paul Depretto. Prezentarea a fost în franceză (discuţia în franceză şi română).

Mathieu Radoubé

Iată un rezumat (parţial şi provizoriu) al prezentării lui Mathieu Radoubé:

La Bessarabie est passée en un an d'une province russe à roumaine. Au delà de ce

changement de tutelle, son quadruple changement de statut, de l'autonomie dans le cadre d'une

république fédérative de Russie à l'indépendance puis à l'union sous condition avant de voter l'union

inconditionnelle au royaume de Roumanie, soulève des questions. Quelle est la part réelle des

aspirations de la population bessarabienne dans ces options diplomatiques ? Les députés du Sfatul

Ţarii et les directeurs-généraux ont-ils œuvré pour le peuple ou pour les intérêts d'une classe

particulière ? Et surtout, quel poids eurent les autorités roumaines présentes sur le territoire dans les

prises de décision du gouvernement et des élus bessarabiens ?

La première partie de ce travail de recherche a permis de discerner à partir de sources souvent

partiales, ce qui révélait du fantasme créé pour les besoins d'un plaidoyer des faits avérés.

Les aspirations à l'autonomie ne semblent pouvoir être mises en doute. L'émergence d'un

mouvement national moldave est évidente dès le printemps 1917 dans les nombreux congrès qui se

forment à la suite de la révolution de février dans la province. Du manifeste du Pari National

Moldave de mars 1917 au congrès de militaires réuni à l'automne qui décide de la création de

l'assemblée, l'accent est mis sur l'idée de roumanisation des institutions (enseignement, liturgie,

armée, administration). En décembre, cependant, lors de la proclamation de l'autonomie, un cadre

est fixé à ce terme puisque l'avenir politique du territoire n'est envisagé que dans une union

fédérative avec la Russie. C'est pourquoi nous avons abordé l'idée de mouvement national moldave

et non roumain. La roumanisation n'est, dans un premier temps, pas d'ordre politique ; elle ne

concerne que le domaine culturel. Les allusions à cette volonté de roumanisation de la Bessarabie

disparaissent d'ailleurs progressivement des sources, même pro-roumaines à mesure que le territoire

acquiert son indépendance et ne réapparaissent qu'après le vote de l'union sous condition, sous un

aspect beaucoup plus péjoratif (imposition d'un régime).

De plus, de janvier à avril 1918, les dirigeants de la république moldave ne cessent de défendre leur

indépendance. La proclamation par le conseil du pays du caractère provisoire de l'intervention de

l'armée roumaine et le document remis par les directeurs-généraux à la délégation bessarabienne à

Brest-Litovsk en sont des preuves.

Dans ces conditions, le vote du 9 avril apparaît donc comme un paradoxe auquel nous n'avons malheureusement aucune réponse à apporter. Nous ne pouvons qu'émettre des hypothèses.

Mathieu Radoubé, Petru Negură, Lucia Sava, Mihai Fusu, Virgil Pâslariuc

Virgil Pâslariuc, Igor Caşu, Mathieu Radoubé

Alexandru Lupuşor: Modernitatea ca ethos. De la autonomia subiectului la dandism

Vineri 21 martie, ora 17:00, a avut lov o prezentare de Alexandru Lupuşor (lector de filozofie la USM) pe tema "Modernitatea ca ethos. De la autonomia subiectului la dandism", urmată de o discuţie despre modernitate, critică şi subiectivitate. Pentru discuţie, s-au citit textele de mai jos:

- Immanuel Kant, "Ce sînt Luminile?" (variante în română, franceză şi engleză);
- Michel Foucault, "Ce sînt Luminile?" (variante în franceză şi engleză).

Locul întîlnirii: Catedra de Istorie Universală, Universitatea Pedagogică de Stat din Chişinău "Ion Creangă", etajul 5, sala 508.

Iată rezumatul prezentării, de Alexandru Lupuşor:

Modernitatea ca ethos. De la autonomia subiectului la dandism

Rezumat

Prezentarea a avut ca scop să urmărească pe de o parte modul în care Imm. Kant dezvoltă și legitimează un înțeles al modernității chestionînd evenimentul Luminilor și, pe de altă parte, felul în care Michel Foucault și-a conceput propria interpretare a modernității prin raportare la cea kantiană. În acest sens două sînt textele avute în vedere de subiectul expunerii: „Was ist Aufklärung?” de Imm. Kant și „Qu’est-ce que les Lumières?” de M. Foucault. Avînd atenția centrată pe noțiunile subiect, sine, raport față de sine, creație de sine, rațiune, public, privat, autonomie, ethos, s-a încercat refacerea spațiului conceptual înăuntrul căruia s-a produs problematizarea modernității la cei doi autori amintiți.

Pașii pe care i-a urmat prezentarea ar putea fi rezumați în felul următor:

a)      Expunerea a început prin reluarea definiției kantiane a Luminilor (Aufklärung) ca fiind o ieșire (Ausgang) din starea de minorat, ceea ce a justificat interesul avut, în primă fază, pentru analiza succintă a sensul pe care îl are în vedere filosoful german vorbind de minorat;

b)      Ca urmare a acestei clarificări, prezentarea și-a continuat demersul chestionînd posibilitatatea de a ieși din această stare a minoratului și, astfel, de a realiza trecerea către starea de majorat, stare care corespunde a ceea ce Kant numește autonomie a subiectului. Este momentul în care noțiunile de sine și raport față de sine intervin în expunerea făcută. Totodată, înțelesul pe care Kant îl dă procesului de Aufklärung ca ieșire din starea de minorat este reluată, la acestă etapă. în lumina unui alt cuplu conceptual pe care ni-l propune Kant. E vorba de distincția dintre uzajul public și uzajul privat al rațiunii, prin intermediul căreia gînditorul german ne propune un mod de a concepe structura și funcționalitatea societății;

c)      În acest punct, prezentarea a pus în discuție textul lui Foucault „Qu’est-ce que les Lumières?”, în rînduile căruia, filosoful francez supune criticii proiectul kantian și, în special, înțelesul modernității pe care acesta îl asumă și dezvoltă. În esență, critica lui Foucault se sprijină pe înțelesul termenului de atitudine sau ethos de care leagă trăsăturile distinctive ale modernității. În acest sens, demersul critic foucauldian face apel la Baudelaire, care, în viziunea lui Foucault rămîne reprezentantul exemplar al modernității. Cu alte cuvinte, intenția criticii lui Foucault ni se descoperă ca fiind, în fapt, depășirea lui Kant prin intermediul unei lecturi a lui Baudelaire.

d)      În cele din urmă, această depășire ni se arată în forma unei treceri de la autonomia subiectului, justificarea căreia pare să fie miza proiectul kantian, înțeleasă în termenii uzajului liber și public al rațiunii, către estetica creației de sine pentru care Baudelaire îi rezervează numele de dandism.       

Re-evaluarea păcii democratice: evoluţia naturii şi cîştigurilor războiului

Vineri 7 martie, ora 17.00, a avut loc, într-un context informal, la cafeneaua La plăcinte, prezentarea "Re-evaluarea păcii democratice: evoluţia naturii şi cîştigurilor războiului" de Dumitru Mînzărari, urmată de o discuţie.

Dumitru este doctorand în știinte politice la University of Michigan-Ann Arbor, unde cercetează subiecte ce țin de studiile de securitate, dinamica politicii externe, regimuri în tranziție și analiza formală a proceselor sociale. Şi-a făcut masteratul în afaceri internaționale la Columbia University, New York, unde a studiat aspecte naționale și internaționale ale fenomenului securității.

Iată rezumatul comunicării:

"Una din cele mai importante observaţii ale aşa-numitei teorii a păcii democratice este că războiul între statele democratice pare imaginabil. Studiul propus sugerează că aşa explicaţii cum ar fi semnalarea strategică sau stimulentele conducerii politice nu sunt capabile să explice într-un mod logic şi coerent această regularitate empirică. Stimulentele conducerii (leaders' incentive) indică asupra faptului că liderii democratici se auto-selectează doar în acele războaie pe care ei consideră că au şanse mai mari să le cîştige. Această alegere este impusă de interesul de a-şi păstra oficiul public, pe care ar putea să-l piardă în caz de înfrîngere militară. Argumentarea dată reflectă bine şi intuiţia explicaţiei normative, dar şi celei instituţionale. În acelaşi timp semnalarea strategică (signaling explanation) arată că democraţiile sunt mai abile în comunicarea hotărîrii lor, astfel rezolvînd problema informaţiei în negocieri. In sfîrşit, o altă explicaţie influentă cum ar fi coincidenţa istorică, nu este nici ea capabilă să explice pacea democratică. Această prezentare îşi propune să explice chestiunea "păcii democratice" prin examinarea dinamicii istorice a fenomenului războiului. Aplicînd de asemenea perspectiva economiei politice privind valoarea teritoriului geografic pentru state, studiul va tinde să extragă o nouă explicaţie pentru pacea democratică."

"Europeanizing projects in Moldova in times of crises of the discourse of Europeanization", by Helga Zichner

Vineri, 28 februarie 2014, ora 17.00, a avut loc prezentarea ţinută de Helga Zichner (cercetătoare la Leibniz-Institut für Länderkunde, Leipzig), pe tema "Talking the talk, walking the walk? Europeanizing projects in Moldova in times of crises of the discourse of Europeanization".

​Rezumatul prezentării:

In my presentation I take as a starting point the gap between the official pro-EU course of the Moldova government and the more skeptical attitudes towards this orientation among the population as they are reflected in recent opinion polls. Against this background my question is what this gap means for the implementation of EU-funded projects, that by definition must be considered as projects that shall contribute to Moldova's Europeanization. The example I will draw on is an EU-funded project from the area of household waste management. The changing of waste-disposal practices is an area where the success of the project depends very much on the active involvement of the local population. I will analyse the different approaches that those who implement these projects chose in order to motivate and persuade the local population to change their behaviour and thus to contribute ultimately to the success of the project.

O discuţie despre "hoţii în lege", tranziţie şi stat în spaţiul post-socialist

Vineri, 21 februarie, ora 16.30,  la Catedra de Istorie Universală, UPSC, a avut loc vizionarea filmului documentar "Воры в законе" (Hoţii în lege) şi o discuţie despre crimă organizată, tranziţie şi stat în spaţiul post-socialist.

Lecturi discutate:
1) Вадим Волков, "Силовое предпринимательство в современной России";
2) Catherine Verdery, "A Transition from Socialism to Feudalism? Thoughts on the Post-Socialist State", in What Was Socialism, and What Comes Next?, pp. 214-238.


Filmul documentar „Воры в законе” (Hoţii în lege), de Alexandr Ghentelev vorbeşte, din perspectiva a cinci cazuri, despre istoria crimei organizate în URSS şi Rusia, din a doua jumătate a anilor 1987, cînd a fost legalizat comerţul privat şi primele întreprinderi private, pînă în zilele noastre. Dincolo de efectul spectacular pe care personajele filmului, dar şi regizorul, încearcă să-l producă prin imaginea pe care le-o cultivă „hoţilor în lege”, filmul preia şi dezvoltă anumite teze care au fost expuse şi analizate de anumiţi cercetători ruşi şi occidentali (cum ar fi V. Volkov, K. Verdery, C. Humphrey, M. Burawoy) ai fenomenului interferenţei dintre criminalitate şi schimbarea sistemului economic în fosta URSS pe parcursul anilor 1990. Putem observa astfel, din naraţiunile subiecţilor intervievaţi, fenomenul "privatizării puterii" care a pus stăpînire pe Rusia şi fostele state sovietice pe fundalul slăbirii instituţiilor statului (şi a monopolului asupra violenţei legitime pe care acesta îl întruchipează) în anii 1990. După un adevărat „război civil” care se dezlănţuie în anii 1990 între diferite grupuri „criminale”, în anii 2000 are loc o „civilizare a moravurilor” (N. Elias) în sînul acestor medii semi-criminale, dar care sfîrşesc prin a se legaliza, dar şi o restabilire treptată a prerogativelor statului şi a controlului exercitate de acesta asupra marelor fluxuri informale de capitaluri. Statul preia controlul asupra „monopolului violenţei legitime”. În acelaşi timp, funcţii înalte în stat sînt influenţate din umbră de către cei care au ieşit învingători din „războiul civil” dintre grupurile interlope din anii 1990. Astfel, începînd cu anii 2000, se perpetuează un fel de „privatizare a puterii” prin influenţa intereselor private ale unor foşti „antreprenori violenţi”, deţinători ai unor capitaluri enorme, asupra marii politici.(Petru Negură)